Archive for February, 2012


Sa nu spui nicicand “adio” .

Sa nu ma certi cand sunt hiperactiva sau geloasa.

Sa nu-mi ceri sa nu stau cu tine toata noaptea de vorba: cum sa renunt atat de usor la fiorul meu de fericire ?

Sa nu incetezi vreodata sa-mi daruiesti vise. Ai un talent de-a le transforma in dorinte reale ..

Sa nu crezi ca as putea vreodata sa renunt la tine. Iar daca iti voi spune asta, probabil voi minti..

Sa nu ma pierzi nicicand. Caci daca tu pleci,eu cui raman?

Sa nu ma certi daca renunt la tine, pentru a-ti fi mai bine. Nu-mi cere explicatii si lasa-ma sa te iubesc.

Sa nu-ti pierzi nicicand increderea ca “va fi bine “.

Sa te uiti mereu spre mine cu aceiasi ochi frumosi si senini.

Sa -mi daruiesti mereu aceleasi cuvinte sincere, nici n-ai idee ce univers am putea construi impreuna ..

Sa nu-ti schimbi zambetul strengar .

Sa nu crezi, vreodata, ca n-as vrea sa-ti raspund la telefon. Iti astept vocea ca pe un alin. :)

Sa nu te lasi doborat de probleme. Sa nu uiti ca pentru tot exista  o rezolvare. Iar pentru orice problema,exist eu .

Sa crezi cand iti spun ca tu esti micul meu refugiu.

Sa ma lasi sa-ti multumesc zilnic pentru cum ma faci sa ma simt. Si pentru ca existi.

Sa nu-mi ceri sa te uit. Caci am sa te port in suflet .

Sa nu pleci. Iar daca pleci, sa nu-mi spui. Prefer sa traiesc cu speranta ca te vei intoarce, decat sa ma obisnuiesc cu ideea plecarii.

Sa nu renunti. Si sa crezi mereu.

In ce ar putea fi.  Si in ceea ce va fi.

Pentru tine, pentru ca meriti si existi . Si pentru ca esti legatura mea cu realitatea si acea fiinta care ma face sa ma simt intreaga.

Stiu ca in viata, tot ce  e frumos si definit prin fericire, are un termen de valabilitate. Nimic , dar absolut nimic nu e pentru totdeauna. Pentru ca suntem oameni, pentru ca gresim, iertam si nu putem uite. Pentru ca ni se da de cele mai multe ori prea putin si noi nu stim sa pretuim nici cat avem.

Mi-e frica de fericire si de dezamagire. Intotdeauna mi-a fost, dar am stiut ca toate se intampla cu un scop. Sunt fericita o perioada, insa renunt la timp, pentru a ma feri de final. Pentru ca mi-e frica. Mi-e frica. N-am stiut niciodata sa duc ceva pana la capat, sau sa lupt pentru ceea ce simt, pentru ca am stiut ca indiferent ce aleg eu , cineva va decide altfel, iar eu voi ramane cu o inima usor “sifonata ” .

Revin astazi cu un ultim fior de dor si regret. Caci azi, trebuie sa renunt la fericire.  Nu pentru ca vreau, ci pentru ca stiu ca asta e calea pe care trebuie sa merg.  Sunt decizii care nu depind de noi,oricat ne-am impotrivi.  Uneori, visez , insa ma opresc la timp. Visul nu face decat sa amane putin adevarul “real”  . Dar doar pentru ca il aman, nu inseamna ca el nu ma asteapta acolo,in acelasi loc. Adevarul ma aduce cu picioarele pe pamant. Imi arata zi de zi ca nu eu hotarasc , ci eu sunt nevoita sa ma supun intr-un mod simplu dar dureros.

Azi, renunt la tine. Pentru ca am indraznit sa visez dincolo de granitele imaginarului ( si ale realului ) si pentru ca stiu ca lucrurile cu adevarat deosebite sunt cele care nu se implinesc nicicand. Nu ma pot lupta nici cu destinul, nici cu ceea ce ma inconjoara. Eu sunt cea care sunt, nu cea care ar trebui sa fiu , sau cea care mi-as dori. Azi, trebuie sa te las in urma, pentru ca trebuie sa-mi urmez propriul drum. De azi, raman o entitate, o amintire a ceea ce  ” ar fi putut sa fie ” .

Sa nu ma judeci, sa nu crezi ca mi-am dorit asta, insa stim amandoi ca luptam cu ceva invizibil. Poate peste un timp, drumurile ni se vor uni, iar atunci vom pasi impreuna siguri si lipsiti de inhibitii. Poate ca atunci va fi “timpul nostru” . Un timp in care eu si tu se contopesc intr-un ” noi ” armonios. Stiu ca tu mi-ai fi format intregul si mai stiu ca trebuie sa renunt pentru ca tu, la randul tau, sa-ti refaci propriul intreg. Pentru ca meriti si-mi doresc sa te stiu fericit, zambaret si bine dispus. Pentru ca tu trebuie sa ai parte de tot ce-i mai bun. Pentru ca un suflet ca al tau are nevoie de propriul suflet .  Eu nu pot fi decat o iluzie , o slabiciune , sau o promisiune tardiva.

Sa nu crezi ca mi-a fost usor. M-am certat cu gandurile si cu inima de atatea ori ! Mi-am reprosat ca fac asta, insa in acelasi timp am stiut ca fac ceea ce trebuie, pentru ca tu mi-ai spus ca iti place felul meu de-a fi. Deci ma accepti si-mi respecti alegerea.

Multumesc pentru ca m-ai facut sa ma simt implinita, pentru ca m-ai sprijinit si m-ai certat atunci cand stiai ca nu mananc fructe. Multumesc pentru ca m-ai facut sa ma simt speciala si mi-ai dat incredere in mine, sa merg mai departe cu tot ceea ce fac, desi eram tot timpul obosita si zapacita.  Nu pot sa nu-ti multumesc pentru ca ma faceai sa rad ori de cate ori incercam sa par suparata pe tine. Ce-i drept,niciodata nu mi-a mers. Iti mai multumesc pentru ca ai stiut cand sa ma suni, de fiecare data si pentru ca m-ai lasat sa te cunosc asa cum esti tu , adevaratul M.  Iti multumesc pentru ca esti .

Lasa, te rog , destinul sa decide. Poate e timpul sa urmam cai diferite. Iar daca va fi, vreodata, ne vom intalni. Eu am sa fiu aceeasi , poate doar putin mai matura, insa cu acelasi suflet. Si tu ai locul tau special.

Si eu am sa ma ascund, printre ganduri si pagini de demult .

Sa-ti amintesti mereu, sa nu ma uiti. Iar de ma vei uita,   sa nu te astepti sa fac acelasi lucru.

” Sa-mi canti povestea , sa mi-o amintesc oricand. Du-ma aiurea si spune-mi ca nu-ti cer prea mult .. ” 

Un ultim gand si-un fior de dor. De azi,pentru totdeauna.

Adio.

 

El : Esti bine?

Ea: Acum da.

El: Ei,hai, nu-mi place sa te stiu asa.

Ea: Sunt bine, nu fii prostut. Stii bine ca asta e ce am nevoie.

El:  De ce ai atata incredere in mine?

Ea: Pentru ca asta simt .

El : Pot gresi.

Ea : Pot ierta.

El:  N-as vrea sa mi te fure vreodata cineva.

Ea: Nici n-ar avea cum. Nu trebuie decat sa ma tii strans langa tine.

El : Dar depinde si de tine.

Ea: Eu pot fi doar a ta .  De restul, tu esti raspunzator .

El :  Atunci vei fi doar a mea. Vino aici.

Ea: Ma faci sa zambesc, naivule.

El:  Asta e cadoul meu cel mai de pret.

Ea: Si daca ai sa-mi frangi inima,eu ce-am sa fac?

El :  “Nu mai zi vorbe din astea. Ca sunt prea mari.Si nu vreau sa te fac sa suferi niciodata. Ca ai un suflet mare.Si nu meriti.”

Ea: Uite, chiar si pentru cuvintele astea, a meritat sa fiu azi singura. Si nu doar azi,ci atat cat e nevoie.  Pana la sfarsit. Pentru ca vreau ca tu sa fi sfarsitul meu.

El :  Tu apreciezi totul la mine. Orice cuvant.  De ce  ?

Ea: De ce nu as aprecia niste cuvinte dragi de la cineva drag ? Poate ca pentru tine nu e nimic, dar pt mine inseamna mult sa stiu ca totusi e cineva si pt mine.

El : Dar eu sunt asa cum iti doresti ?

Ea: In unele momente. Iar in altele mi-esti si mai drag. Iar in altele, invat sa te accept asa cum esti. Si incep sa ma cunosc si pe mine mai bine,prin tine.

El : Sper sa avem incredere in noi. Si in ceea ce urmeaza.  Si imi pare rau ca azi ai fost singura. Si fara un cadou real.

Ea:  Nu vreau niciun cadou.  Sa te am langa mine si abia atunci fiecare zi va fi VDay.

El: Nu stiu cum reusesti sa faci asta .  Cum poti sa te folosesti de cuvinte, ca sa ma faci sa simt.

Ea : Nici n-ai sa afli . Caci tu, tu esti refugiul meu. Si voi astepta. Pana la sfarsit.

 

Pentru ca adevarata zi a indragostitilor se petrece in noi.

Cu mult drag, pentru cineva drag.

Maine e  “Multiubitazisiropoasacopiatadelaamericani ” . Deja am inceput sa vad plusuri care mai de care mai kitschoase  ,   fete hiperactive, in cautarea unui cadou pentru ” iubitel” si baieti confuzi , ca habar n-au ce vor prietenele lor de la ei. N-am fost niciodata adepta “Sarbatorilor de Import” , insa aceasta zi, daca i se respecta adevaratele conotatii, este una destul de draguta, desi are deja o sora la noi, “Ziua Dragobetelor ” . 

VDay , daca tot vreti sa o sarbatoriti, n-ar trebui sa se rezume la cadouri mici,dragalase si rosii, care-ti dau dureri de cap; “te iubesc-uri ” aruncate din dorinta de a spune ceva frumos ; iubitei de ocazie, doar asa, sa nu fi cumva singura seara si trandafiri irositi anapoda.

Se spune ca Valentin a fost un preot roman martirizat  in timpul persecutiei lui Claudius in anii 269-270 d.c. T Acesta a oficiat mai multe casatorii in secret, intr-o perioada in care erau interzise , iar legea nu prea adopta ideea iubirii sacre. Ei bine, simpla legenda ar trebui sa ne puna pe ganduri. VDay e despre iubire. Adica despre sentimentul acela care te face sa-ti pierzi ratiunea si inima ; care te transforma ; cel care uneste doua persoane intr-un mod nevazut ; cea care sarbatoreste un sentiment deosebit, rar , insa divin.

Asa ca in loc sa cautati ca obsedatii cadourile perfecte, niste plusuri oribile, care te baga in diabet, mai bine ar fi sa-i spuneti persoanei de langa voi cat de draga va este. Incepeti prin a face o lista cu lucrurile care va plac la el/ea. Daruiti-i un cd cu o singura piesa- cea care vorbeste despre voi, despre ceea ce sunteti cu adevarat. Luati-va de mana si plecati la o plimbare , chiar si la -20 de grade, pentru ca raceala in doi e mai placuta. :) Spuneti-i maine ceea ce simtiti. Ganditi-va la ceea ce va place sa faceti, cel mai simplu lucru. Indiferent ca vreti sa beti un ceai , ca la prima voastra intalnire, sau sa vizionati un film romantic, departe de ochii lumii, sau pur si simplu va petreceti ziua facand cumparaturi sau gatind, oferiti-va ocazia de a petrece mai mult timp impreuna. Oferiti-va drept cadou atentie, cuvinte frumoase sau o liniste in doi.

N-a zis nimeni ca intalnirea ideala de VDay necesita o rochie noua,pantofi cu toc  ( care ne dau niste dureri ingrozitoare,daca-s noi ) , un make-up special si alte vreo 2 ore de pregatire aiurea; un local in care amandoi sa va simtiti stingheri, ca brusc e prea serioasa seara; o serie de gesturi stangace care sa va transforme in doi adulti plicticosi, doar din dorinta de a arata celorlalti cat de seriosi, amabili si politicosi sunteti voi doi. Pe bune, asa nu.

Imbraca-te in ce te simti bine, indiferent ca e vorba de perechea de blugi uzati sau bocancii de iarna. Ia-l de mana si fiti spontani. Fiti sinceri si faceti ceea ce va place,nu dati doi bani pe normele sociale. Pentru ca ziua de maine e despre voi. Despre ceea ce va uneste. Pentru ca maine e sarbatoarea care se contureaza in jurul ideii de a iubi si a fi iubit. La asta ar trebui sa se rezume totul, daca intr-adevar ne mai pasa de ceea ce simtim si este important.

Spuneti ceea ce simtiti. Fiti liberi sa iubiti si sa fiti stangaci. Fiti voi , alaturi de persoana draga. Nu aruncati cu “te iubesc-uri ” copiate din filme, pentru ca o sa le denaturati sensul. Dar daca sunteti intr-adevar siguri si curajosi, spuneti un “te iubesc” din tot sufletul . Pentru ca puteti. Pentru ca meritati si puteti oferi o imbujorare in obraji a naibii de simpatica!

Fiti impreuna cu cel care va completeaza intregul. Pretuiti momentul si lasati viitorul sa-si faca treaba,nu va ingrijorati in legatura cu el . Spuneti ce va place si nu uitati ca ceea ce sunteti acum,nu veti mai fi niciodata. Fiti tineri si nelinistiti, fiti stangaci si zambiti. Oferiti putin dinauntru vostru acelei persoane pentru care un zambet inseamna o dimineata frumoasa.

Profitati ca-l / o aveti langa voi pe acel cineva special. Pentru ca eu , oricat mi-as dori, maine mi-e imposibil . Dar cel putin stiu ca Valentinul meu exista . Si poate anul viitor, voi scrie din cu totul alta perspectiva. Insa pana atunci , sa aveti grija de Valentinul/Valentina voastra. Sunteti tineri,ce naiba ? :)

Spuneti. Iubiti Sperati.

Incercati sa faceti tot ceea ce am zis mai sus. E posibil ca mai apoi sa- mi multumiti.  

 

Poate ,oare, cineva sa ne spuna care este limita nebuniilor pe care este admis sa le facem pentru acea persoana care ne face inima sa bata mai repede? Cand putem spune ” ajunge!” , in legatura cu ceea ce ne dorim ? Cred ca raspunsurile putem sa le dam doar noi . Pentru ca noi stabilim limita pentru ce e suficient si noi ne stabilim propriile noastre limite. Deoarece iubim . Iubim si speram. Iubim si suferim,insa constienti ca in final, tot ceea ce am facut, merita. Pentru ca ne simtim plini de multumire. Asa ca indiferent daca acea persoana e in alt oras, alta tara sau alt continent, stii ca va veni un moment in care il/o vei vedea pentru prima data,sau din nou. Si nu te deranjeaza sa astepti, pentru ca asteptarea devine doar un mod de a testa ceea ce simti,iar in momentul in care asteptarea nu face decat sa intensifice ceea ce simti, esti sigur. Sigur ca ai ales ceea ce e pentru tine. Sigur de faptul ca insemni ceva,pentru cineva. Iar toate gandurile nu fac decat sa te amuze, deoarece esti sigur de ceea ce exista. Si, cu siguranta, va exista,pentru mult timp.

Cred ca nu trebuie decat sa privim in noi. Raspunsurile de care avem adeseori nevoie, nu le gasim intrebandu-i pe cei din jur, ci analizand ceea ce simtim si vrem. Tu nu-mi poti spune mie ca am gresit, cand intocmai acea greseala m-a transformat in cea mai fericita persoana. Iar eu n-as putea nicicand sa-ti reprosez ca ai plecat in cautarea propriului vis, daca stiu ca asta e ceea ce-ti doresti.

Deseori,ne este frica sa ne urmam instinctul sufletesc. Ne e frica sa alegem radical si oarecum, e un sentiment normal. Asta ne face oameni. Frica, iubirea, greseala. Este in ordine sa-ti fie frica sa spui “Da” sau ” Nu”. Nu te condamna nimeni daca tu alegi calea cea usoara sau preferi sa o ignori. Intr-un final, ramai doar tu cu alegerile tale. N-ar trebui sa ne mai comportam ca si cum suntem protagonistii unui serial, pentru ca nimeni nu iti vede in totalitate trairile sau gandurile. Cand cei din jur se plictisesc sa observe si sa dea indicatii,ramai singur.Tu si alegerile tale. Iar diferenta o poate face o singura alegere. Doar daca ai suficient curaj si crezi.Azi,  pentru ca poti,vrei si meriti.

Deoarece in final, totul se rezuma la ceea ce simti. Iar cand iubesti, totul capata un sens.  Asa ca alege. Fara regrete.

Mereu m-a atras imaginarul. Imposibilul a fost mereu terenul meu de joaca preferat. Si am iubit toate acele lucruri care nu-mi erau scrise. Pentru ca imi placea sa joc impotriva destinului, desi pierdeam intotdeauna. Obisnuiam sa contemplez in asteptare, desenam realitatea in culori si ma jucam cu sentimentele de dor. Le simteam ca pe niste goluri imense si aveam permanent o sete de a le umple cu un sentiment ,orice farama de senzatie de bine.  Imi iubeam greselile,pentru ca ele imi descopereau o noua latura . Imi placea sa iubesc, sa-mi fie dor, sa ma cert si sa suspin. Obisnuiam sa ascult zeci de versuri inecate in amar , pentru ca mai apoi sa ies afara si sa zambesc din tot sufletul, desi ma simteam pustie, doar pentru ca cei din jur sa nu-si dea seama de ceea ce simt. De cele mai multe ori, eram dezamagita de alegerile mele. Imi era greu si simteam ca cedez. Insa intotdeauna gaseam o faramitura de curaj si putere ..si mergeam mai departe.

Din placerea mea pentru imposibil, am avut inima franta de 3 ori. Dar .. asa, strasnic. Si ce-i mai ciudat? Faptul ca inca nu mi-am revenit complet nici dupa atata timp. Si sunt alta . Cu o inima ciopartita, rasfirata in sentimente confuze.  Si sunt judecata. Oh, cata presupuneri la adresa mea ! De parca voi,toti cei care imi cititi cuvintele amarate, ma cunoasteti macar 10 % . De parca voi nu cunoasteti doar ce vrea eu sa va arat.. !  Dar am invatat sa las presupunerile intr-un colt. Pentru ca un timp, le-am lasat sa ma afecteze si eram aproape deprimata, sfasiata de un sentiment ciudat de tristete si dezamagire. Pentru ca da, oamenii sunt rai, josnici si iubesc manipularea. Pentru ca nu pot fi fideli, adopta comportamente dubioasa si mint. Si mint. Aveam mult de suferit din cauza placerii mele de a iubi imposibilul. Pentru ca eu chiar credeam ca pot lupta cu destinul.Aveam incredere in el. Dar, ca de fiecare data, el nu juca prea corect. Cand aproape,aproape castigam, se folosea de un siretlic,pentru a-mi demonstra ca lucrurile nu sunt niciodata asa cum par. Si ma lasa invaluita intr-o tacere dezamagitoare, singura si fara vreun motiv de a continua. Mereu am fost dezamagita de acele persoane in care am crezut.      Invatam sa iert , iar mai apoi imi blestemam lasitatea. Continuam sa merg pe un drum interzis, desi imi ziceam ” e pentru ultima data ” .  Cat de naiva eram !

Dar acum, am obosit. Astazi, ma predau. Nu sunt ceea ce cred toti. Nu sunt nici macar ceea ce cred eu. Pentru ca acea persoana n-ar recunoaste vreodata cat e de slaba. Si in mod sigur, acea persoana si-ar respecta cuvantul, limitele si regulile personale. Eu nu le-am respectat. Eu m-am avantat, inca o data destinul demonstrandu-mi ca ma bate la acest joc. Si mai mereu, ies ca un invins, cu un suflet cicatrizat si lipsit de vreo expresie. Si toate astea pentru ca iubesc imposibilul.

Dar am obosit. Am pierdut.  Iar azi iti spun, destinule  : STOP JOC !    

 

Iubesti intr-un mod egoist. Si indraznesti sa minti ca esti altruist.Obisnuiesti sa-ti schimbi parerile in functie de idealuri. Si mereu te transformi intr-o alta masca superficiala. Si minti . Si iti creezi universuri imaginare. Pentru ca acolo,tu esti cel perfect. Cel care are totul. Cel care merita totul, fara sa ofere, vreodata, ceva. Iti strigi mandria la fiecare pas, te adancesti in  bravada cu fiecare gura de aer trasa in piept. Si te minti ca ti-e bine. Nu-ti lipseste niciodata nimic, dar totusi afirmi ca iubesti. Si dai dovada de cruzime,ori de cate ori le privesti in ochi. Pentru ca ele vad in tine cel care le va completa intregul. Iar tu nu vezi decat niste papusi goale, lipsite de orice sentiment sau orgoliu. Pentru ca iti place sa fii colectionar, adori numerele si mica ta agenda neagra de care stiu foarte putine persoane. Ai mereu alte si alte liste de cuceriri. Cuceriri tardive,lipsite de vreun farmec. Pur si simplu,cuceriri. Asemeni unui animal de prada,  actionezi din instinct. Si ai mereu si mereu nevoie de noutate. Ti-e frica de angajament. Obisnuiai sa iubesti. Acum obisnuiesti sa minti iubind. Pentru ca poti. Pentru ca ti se pare o activitate “profitabila”. Si pentru ca ai pierdut batalia cu tine. Nu te mai cunosti. Te afunzi in necunoscut. Nu te mai recunosti. Oglinda  nu-ti mai ofera de mult timp incredere. Preferi sa te oglindesti in cele din jurul tau. Tanjesti dupa complimente si te simti  ca un adevarat rege, inconjurat de superficialitate. Stii ca de cele mai multe ori, esti mintit. Dar setea de a fi laudat este mult prea puternica. Iti place sa-ti conturezi noi identitati, seara de seara. Ti-ai pierdut eu-l. Nu te mai poti regasi in nimic. Iar cei din jur te vad ca pe o persoana complexa. Sau ,mai bine zis,complexata? Da. Pentru ca ti-e frica de ceea ce ai ajuns. Nu te mai intelegi si de aceea iti cauti sufletul printre sutele de indentitati. Te-ai pierdut. Ce nu intelegi? Superficial, egoist si nesigur. Dar iti place sa te numesti perfect. Iubesti minciuna individuala, personala. Te face sa te simti mai stapan pe tine, desi ea iti mascheaza o nesiguranta demna de protagonistul unei drame. Nu mai ai puterea sa redevi cel care ai fost. Nici nu mai stii cum ai fost . Stii doar un singur lucru: ti-e dor. Si, hai sa fim sinceri, senzatia aceea nu va disparea niciodata.

Egoist , superficial,plin de sine? Nu.   Ranit.  De parca ar fi prea putin..

Nu iti este intotdeauna usor. Pentru ca pana acum, ai fugit de toate acele lucruri care te-ar fi facut fericit. Dar acum, te-a ajuns . Multumirea. Si sentimentul de bine. Asa ca incepe sa-ti fie din nou frica si incepi sa te intrebi : ” Pentru cat timp va mai fi asa? ” sau ” Cat va mai trece pana cand am sa revin la acea stare de letargie? . Incepi sa te simti usor confuz si totusi incerci sa-ti inlaturi gandurile.E-n zadar,stiu, caci nimic nu este sigur. Absolut nimic. Nici macar sentimentele nu ne dau un termen de garantie , sau vreo promisiune de durata. Ele pur si simplu vin si pur si simplu pleaca. Fara preaviz , amenintari sau bilete de “ramas bun” .

Dar, oare, cum sa rezisti fricii de a nu pierde tot ce ai ? Tot ce ai primit, fara sa ceri neaparat ceva. Uneori te simti nesigur, alteori te sperie gandul ca ai putea fi fericit alaturi de cineva , intr-un mod atat de simplu si totusi controversat. Cred ca timpul e cel care decide,pana la urma, cat iti va da si cand iti va lua tot ce ai primit. El e principalul element al ecuatiei si nu intotdeauna primim raspunsul pe care ni-l dorim.

Uneori mi-e frica de fericire. Pentru ca e scurta si lasa urme adanci. Pentru ca rupe parti din mine si le arunca in toate colturile lumii. Pentru ca ma prinde in capcana ei iluzorie si nu mai pot scapa decat rupandu-ma de tot ce are legatura cu ea. Pentru ca ma transforma intr-o noua persoana,in fiecare zi. Si imi mai e frica, deoarece obisnuieste sa plece cu tot ce am eu mai drag. Dar n-o condamn, ci murmur cuvinte slabe de multumire. Caci a fost.

Si totusi, iubesc fericirea. Pentru ca ma transforma in ceva ce nici n-as fi sperat. Iar urmele ei se vad pe mine. In tot ceea ce fac. Pentru ca invat sa fac parte dintr-un intreg. Un intreg care se rezuma la doi. Si stiu ca am sa invat sa iubesc si amintirile, cuvintele si faptele. Tot ce va fi transformat,candva,in “a fost” .

Mi-e frica de fericire, insa acel cineva ma invata sa o accept . Si pentru moment, asta e tot ce am nevoie.  :*