Category: Literatura.


Stiu ca tot ce privesc in jur, are un sfarsit. Stiu ca tot ceea ce ating azi, maine va deveni o amintire a ceva ce “a fost  ” .Si mai stiu ca indiferent cat de strans tin ochii inchisi, timpul trece. Si toate se intampla , cu sau fara voia mea. Va veni momentul in care mi se va spune ” Atat”. Iar eu va trebui sa accept si sa uit. Caci nu va mai exista speranta unei zile de maine, ci dorinta ca totul sa se termine cat mai repede si totusi,  in liniste. Stiu ca la final , tipatul se va transforma-n tacere, iar intrebarea va fi acoperita de praf. Caci in ochii lor n-o sa mai conteze nici macar raspunsul.

Nu stiu cum va fi la final, stiu doar ca imi va parea rau ; pentru ca n-am facut la timp tot ceea ce mi-am dorit ; pentru ca nu am recunoscut cat mi-a fost de dor si pentru ca nu m-am putut dezbraca de orgoliul uneori prostesc ; pentru ca am alergat dupa formarea intregului, cand nu trebuia decat sa deschid ochii mai bine ; pentru ca am iubit mult prea putin ; pentru ca n-am apreciat zambetul stangaci ; pentru ca am lasat sa plece de langa mine fiinte dragi ;  pentru ca n-am recunoscut niciodata cat sunt de goala in interior si cata sete am de sentimente, de frumos si viata ; pentru ca m-am ascuns in spatele timpului , pentru a nu-mi recunoaste slabiciunea.

Prevad sfarsitul in tot ce iubesc. Imi limitez fericirea, de teama de a nu cunoaste sfarsitul . Stiu ca orice fericire e provizorie si mai stiu ca ceea ce azi iti inunda sufletul de emotie, maine il poate secatui. De aceea , nu ofer nimanui incredere. Pentru ca mai tarziu, mi-o va lua oricum si o va calca in picioare. Zambind.

Si totusi, nu ma tem sa iubesc ceea ce va muri. Sfarsitul oricum imi va lua tot. Ma va desprinde oricum de suflet si-mi va arunca trupu-n o mie de zari. Iar pulberea acelui ” a fost odata ” se va aseza peste amintiri. Iar odata cu ele, ma voi pierde in necunoscut. Ca si cand n-as fi existat niciodata. Ca si cand existenta mea a fost o simpla intamplare.

Obisnuiam sa cred ca exista vesnicia. Vesnicia sentimentului, vesnicia amintirii. Ei bine, nu. Exista lucruri care nu sunt facute sa se implineasca. Nici macar in vis. Iar vesnicia e unul din ele.

Stiu ca voi ramane in urma, la un moment dat. Ma vor lasa sa astept. Pana cand n-am sa mai aud nimic si am sa ma simt pustie. Si lipsita de sens.

Tot ce stiu e ca eu ma voi opri in fata unei ape. Acolo , in fata valurilor, imi voi pierde trupul, ma voi elibera de emotie si-mi voi astepta ca timpul sa-mi stearga amintirea. Nisipu-si va lua adio tardiv. Iar eu voi astepta. Pana la sfarsit. Sfarsitul .

 

Personal,imi dau demisia din omenire.Nu mai vreau si nu mai pot sa fiu om.[E.Cioran]

Spune-mi ceva
*Adrian Paunescu

Dacă-am să te chem

Dă-mi măcar un semn
Fie şi-un blestem
Din partea ta.
Totuşi nu ştiu cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva.

În noaptea despărţirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi mă bate viscolul câinesc
Şi am venit să-ţi spun că te iubesc.

Probabil drumul meu va duce-n iad
Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad
Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis
Că biata cifră doi s-a sinucis.

Şi de atâta viscol vestitor
Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor,
Că tineri am intrat şi cu ce rost
Şi ce bătrâni ieşim din tot ce-a fost.

Nici aripile zboruri nu mai pot,
E numai despărţire peste tot
Şi se aude că va fi mai greu
Decât vom fi departe tu şi eu.

Dar nu pentru a-ţi spune că e rău
Am dat cu bulgări mari în geamul tău,
Ci ca să ştii, în viscolul câinesc,
Că plec şi mor şi plâng şi te iubesc.

Şi vreau să-ţi dau cu acte înapoi
Dezastrul împărţirilor la doi,
Ca să-nţelegi şi tu ce-i cuplul frânt
Şi cum e să fii singur pe pământ.

*De poezia aceasta ma leaga multe lucruri. Nu pot spune decat ca e una dintre poeziile mele preferate. Si atat.  E uimitor cum pot cuvintele sa transmita niste stari si sa contureze sentimente. Si ele pot deveni parte din tine ..Parte.

Spre rusinea mea, l-am descoperit pe Octavian Paler abia dupa ce moartea sa a fost atat de mediatizata. Mi-am pus multe semne de intrebare cand am vazut ca se vorbea despre el cu atat de multa admiratie si respect. Bineinteles, am fost foarte surprinsa sa-l descopar pe acest ” om de literatura” care a lasat in urma sa niste scrieri deosebite.Cuvinte atat de armonios construite,portrete de neegalat, versuri bogate in emotii si citate care vorbesc de la sine. Nu l-am descoperit pe acest artist decat prin cateva lucrari de-ale sale si sincer imi pare nespus de rau ca abia dupa regretata lui moarte am reusit sa ajung la un asemenea izvor de inspiratie. Am sa postez in continuare niste citate de-ale sale pe care le-am cules de pe unde am apucat,dar care m-au impresionat in mod special.

Undeva spre limita disperării, eu am găsit totdeauna speranţa.

Sunt liber pentru că nu mă tem să iubesc ceea ce va muri

N-am înţeles că tot ce nu am iubit la timp, am pierdut.

Împărţind timpul, omul a descoperit că el curge ireparabil.: “azi” devine “ieri” şi umbra copacilor se alungeşte spre asfinţit.În clipa aceea a devenit melancolic şi a descoperit regretul.Dar era prea târziu.

Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren…

Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simţim ne simte. Ceea ce nu ne lipseşte ne aparţine.

 

Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumuseţe sfârşitul, dar poate că aşa arată adevărata iubire. Bucură-te de acest dar vremelnic, strigă o voce în mine. Căci nu există decât daruri vremelnice.

 

În schimb, multe din cele trăite s-au estompat, lăsând în urmă goluri, ca într-o pădure arsă pe jumătate. Această descoperire mă obligă să admit că memoria mea seamănă acum cu o oglindă spartă, care-mi restituie frânturi de viaţă.

Fiecare are dreptul la dezamăgire.

Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit

Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată

Vino, să pot regăsi drumul spre mine.

Singurătate

Voi care vă întoarceţi acasă
şi după ce-aţi închis uşa
spuneţi “bună seara”
voi nu ştiţi ce-nseamnă
să intri pe o uşă tăcând.

Citatele sunt multe,timpul prea scurt,iar rabdarea ajunge la limita…