Category: PureFreeImagination.


Am obosit sa astept.Sunt satula de liniste si vant . N-am ramas decat cu speranta ca va veni.Ceva;cineva; orice. Speranta ca o sa se schimbe ceva si ca am sa-mi primesc si eu “ momentul cel mult asteptat”. M-am obisnuit sa astept. Dar am facut asta atat de mult timp incat acum ma intreb : “ pe cine sau ce astept?Ce vreau? “ Si uite ca astfel realizez ca mi-am pierdut idealul. M-am lasat prada aceste stari de amorteala si mi-am pierdut  starea de bine. Speranta intr-un sentiment mai bun.

   Am inceput sa ma satur de tot ce ma inconjoara : putina superficialitate, niscaiva rautate, pe ici-colo cate-o vorba-n vant si in zile mai bune – cateva grame de compasiune banala. De parca n-as sti ca pentru tot ce am voi plati. Nu stiu daca sunt egoista, nici altruista.Am incercat mereu sa impact ambele laturi.Dar oare e posibil sa te imparti in doua parti egale? M-am saturat sa-mi astept timpul. Am obosit sa ma tot intreb: “Cand vine?” pentru ca de fapt, asta e ceea ce-si doreste timpul…

 

El te chinuie pana in momentul in care tu realizezi ce valente are.Si cand realizezi, te simti bucuros,implinit? Nu. Devii trist. Trist,pentru ca ai asteptat atat de mult.Si ai pierdut parti din tine,pe parcurs.Caci te-ai schimbat.Nici n-ai idée cat de mult ! Si de ce? Pentru ca te conformezi si astepti.Ceva, orice.

 

“ M-am saturat sa spun “Nu pot!” cand de fapt vreau sa strig “ Nu vreau!”.  Si nu mai vreau sa ma conformez,doar pentru ca “da bine” . Si nici nu mai vreau sa aud vesnicele lamentatii. Adica ,stiu,viata e grea ( de fapt,e o idée impregnata pe creierele noastre tinere de catre acei cativa care din lipsa reusitei, prefera sa dea  vina pe ceva,orice. Si vorba aia : viata e greseala perfecta pentru tot ) , dar pana cand ?

 

Daca tu accepti ca viata e grea, crezi ca o sa se schimbe ceva cand ai sa mori ? Nici macar nu ai puterea sa intelegi ce se va intampla atunci sau daca se va intampla ceva. Dar totusi continui sa astepti . Asteptarea e provizorie, dar tu faci din ea un mod de viata.

Si din nou: ce tot astepti? Toate se intampla cu un scop iar simpla ta existenta e un semn ca existi ca sa faci ceva,sa lasi ceva in urma. Nimic nu se intampla pur si simplu. Astepti sa ti se dea ? Ei bine, déjà ti s-a dat fara sa vrei si crede-ma,ti se va lua fara sa fi intrebat.

Si daca acel lucru sau acel cineva pe care il astepti nu vine la timp, inseamna ca ..s-a ratacit pe drum. Sau l-a abandonat. Deci, de ce n-ai putea face si tu la fel? Alegi mereu calea cea mai usoara .Dar in tot timpul asta, cat tu speri si dai vina pe orice, timpul castiga tot mai mult in fata ta. Iar la sfarsit, cand n-o sa mai ai decat cateva clipe-si acelea goale – , ghici cine o sa planga in pumni ca n-a facut nimic la timp iar cuvintele pe care si-ar fi dorit sa le zica vor muri odata cu el ? ?

Tu.

Si stii ce e cel mai trist?

Ca tu inca astepti …  

Si daca as avea in fata cel mai frumos vis al meu, n-as sti ce sa fac. Pret de cateva clipe,   l-as privi in toata frumusetea lui. As vrea sa-I cuprind cu privirea intreaga sa perfectiune imperfecta. L-as privi ca pe un lucru al meu si numai al meu. Un secret pe care il am si il stiu , departe de privirea obscura a lumii.

   Nu l-as putea atinge, de frica sa nu dispara. Dar m-as simti implinita,pentru ca ar exista. Nu i-as cere nimic, nu l-as lua la intrebari de ce a intarziat atat de mult. Nici macar nu   m-ar interesa daca l-as avea in fata mea abia atunci cand 2-3 riduri mi-ar fi tovarase de nadejde, iar firele albe ar sta naravase pe frunte. As incerca sa-I explic ce inseamna el pentru mine –in zadar ! – caci cuvintele si-ar pierde toata esenta si mi-ar fugi inainte sa le pot prinde pe toate intr-o insiruire logica. As lua ceasul si as opri timpul. La acea ora. Cel putin,superficial. Si aceea ar fi ora mea. Timpul meu. Momentul pe care l-am asteptat si l-am dorit. Momentul pentru care am infruntat timpul si viata.

Daca mi-as vedea visul, nu l-as striga,nu l-as eticheta in niciun fel, doar l-as simti langa mine..I-as zambi,plina de recunostinta, pentru ca m-a facut sa ma simt “intreaga”. Mi-ar acoperi un gol care a tot existat pentru atat de mult timp!

De l-as vedea in fata mea, probabil as incepe sa-i insirui toate amintirile pastrate intr-o camera ascunsa; l-as invita sa-mi patrunda in ganduri si-n simtiri; i-as arata locurile care ma inspira si l-as purta prin cele mai neobisnuite localuri de zi ;  mi-as lasa ferestrele toate deschise ,dar as trage putin draperia , pentru ca el sa-mi invadeze spatiul, fara sa ma judece din afara,sau din ‘nautru. L-as lasa sa  ma cunoasca prin ceea ce ma reprezinta . Si l-as lasa ruga sa lase o urma de-a lui peste tot. Urma visului implinit.

L-as lua apoi cu mine pe plaja. Nisipul i-ar frige talpile,iar soarele ar fi cel care ne-ar descoperi de secrete. Valurile ne-ar fi partase la acea fantasmagorie  si ne-ar ascunde de realitate. Ne-am lasa purtati de imensitatea marii , iar totul s-ar opri pe loc. Lumea si-ar inceta zumzetul, iar oamenii si-ar cauta sufletul .In acel moment.

Dar mi-as ascunde sufletul noaptea, caci n-as vrea sa mi-l fure intunecimea aceea goala si stranie..Mi-e frica de necunoscut, caci ma poate surprinde si –mi poate lua tot ceea ce m-ar face sa ma simt implinita.

Si daca a doua zi l-as pierde – pentru ca a aparut doar intr-o inchipuire tardiva  sau a disparut in neant- nu stiu ce as face.Probabil i-as multumi in gand, pentru ca macar pentru cateva clipe, m-a facut sa simt ca fac parte din ceva special si acel  ceva este sau cel putin a fost al meu.

Stii? Exista lucruri pentru care merita sa astepti, caci ce e pentru tine,vine la urma, intr-o forma total nebanuita. Si sa nu te certi cu timpul!Nici el nu mai stie sa deosebeasca binele de rau. El stie doar ca trebuie sa aduca si sa ia,la un moment dat. Poate ca vei fi norocos iar timpul, batran fiind, va uita sa ia ceea ce ti-a adus. Sau ,poate, memoria il va ajuta si iti va lua visul la timp , inainte ca multumirea sufleteasca sa se transforme in banal .

Caci el iti va lua visul si odata cu el, sentimental acelui “ a fost  odata“ .

 

Daca as avea in fata cel mai frumos vis al meu, as plange de bucurie si l-as strange in brate. Nu i-as mai da drumul niciodata , chiar daca asta ar insemna sa am o viata impartita la doi.

 

Caci ar fi ceva al meu. Acel ceva .. al nostru.

Si daca m-as pune jos, in cea mai deplina liniste, ai intoarce spatele intregii lumi si te-ai aseza langa mine? Pentru cateva minute, ai putea tu,oare, sa asculti doar ceea nu spun? Ai intelege raspunsurile mele tacute, fara sa-mi pui vreo intrebare ?

Si daca te-as ruga, mi-ai face o banca in mijlocul marii? Pentru ca acolo sa ne intalnim , departe de lumescul tumultos si banal, inconjurati de linistea marii si de inocenta valurilor. Ne-am vedea o data, sau poate ..de doua ori pe an. Si pana acolo, am inota, eliberandu-ne de temeri,intrebari sau inhibitii. Am fi departe de tot ceea ce pe pamant , ne-ar indeparta. Nu ar mai fi nimeni. Am fi doar noi si ceea ce avem. Ceea ce simtim, fara ganduri . Acolo. Imi doresc propria mea banca.O banca in mijlocul marii.

Si daca as fi dispusa sa-ti impartasesc cele mai adanci temeri si greseli, ai putea sa  nu ma judeci? Mi-ai arunca o privire rece, distanta, sau m-ai lua in brate , iubindu-ma cu un strop mai mult?

Si daca te-as minti, ca sa te indepartez de mine, ai intelege ca imi doresc sa-ti fie bine si usor?

Si daca mi-ar dori, ai putea sa-mi promiti ca nu ai sa ma iubesti pentru totdeauna? Si ca ai sa ma uiti atunci cand vei realiza ca ce a fost nu mai poate fi reinviat?

Si daca am pleca impreuna pe un drum necunoscut, intunecat, ai putea sa-mi promiti ca ma vei tine de mana chiar si atunci cand vom fi intampinati de lumina?

Si daca intr-o zi soarele s-ar decide sa nu mai urce acolo,sus, mi-ai putea promite ca vei fi langa mine, asteptand venirea lunii?

Si daca toata lumea ar cunoaste sfarsitul, in ultimele minute, daca te-as ruga, ai putea sta linistit langa mine?

Si daca tot ceea ce am scris mai sus s-ar adeveri, ai pleca?

Eu stiu doar atat: voi fi acolo.

 

 

Stii, am inceput sa fiu mandra de mine. Reusesc sa ma maturizez si sa gasesc explicatii logice pentru tot ce mi se intampla. Nu mai pun intrebari fara sens, am inceput sa vad dincolo de ceea ce uneori este evident si totusi .. nu este.:)

Ultima data cand ne-am vorbit, ai fost rece, taios.Ai spus cuvinte nu chiar dragute, dar inteleg, asa vorbesc oamenii mai mari cand sunt suparati.Dar tu .. erai suparat? Parca mi se parea mai normal sa fii trist.Stii, nu ziceai deloc fraze atat de familiare, cum faceai de obicei.Erau rece, aveai o expresie plictisita si parca abia asteptai sa pleci.Ah , dar sigur nu era asa ! Am o imaginatie bogata, stiu, mi-ai reprosat mi-ai repetat de atatea ori!

Ultima data cand ne-am vazut, nu m-ai lasat sa te iau de mana, dar probabil din cauza ploii de afara, nu-i asa? Si nici nu mi-ai zambit cand ti-am zis ca mi-ai lipsit exact 65 de ore, de cand nu ne-am vazut. Nu mi-ai zis decat ” ei, se mai intampla” si ti-ai mutat privirea.Am zambit.Mi-erai drag chiar si atunci, asa, necomunicativ si absent.

Cand te-am vazut atunci, in cafenea, am stiut ca noi suntem pentru totdeauna, dar poate tu inca nu ai realizat asta.Am zambit, desi stiam ca invitatia ta la cafea prevestea ceva deloc placut,dar poate ..”matur” .:) . Mi-am zis ca ceea ce simtim exista si va exista, indiferent de alegerile noastre spontane.Vezi? Am avut dreptate.Eu tot te iubesc.

Ultima data cand te-am vazut, purtai tricoul acela albastru care-ti scotea ochii in evidenta, era cadoul de la mine ! Ma bucuram ca-ti place ; de fapt, mi-am dat singura seama, desi nu mi-ai multumit niciodata. E normal, atunci cand iubesti, nu trebuie sa-ti ceri scuze si nici sa multumesti.

Cand ti-am intalnit privirea pentru ultima oara, am inteles ca nu-mi apartii. Am zambit resemnata si mi-am zis ca oamenii nu apartin altor oameni.Ei pur si simplu aleg sau pleaca.Iubeam modul tau de a vorbi serios, pentru ca stiam cat de greu iti e sa-ti ascunzi zambetul strengar .:)

Am inceput sa iubesc ploaia. De fiecare data ma tineai strans langa tine, ca sa ma protejezi de stropii reci. Iti placea sa ai grija de mine,cred.Si ultima data cand ne-am intalnit ,ploua, insa nu m-ai luat langa tine.N-ai vrut sa ne plimbam, ai preferat sa bem o cafea. Si nu te-ai asezat langa mine, ai preferat sa stam la o alta masa, fata in fata. Am acceptat usor; tocmai schimbarile de atitudine, spontaneitatea si nonconformismul, asta iubesc iubeam eu la tine.

Si la ultima noastra intalnire, mi-ai zis ca te-ai saturat de tot. Am inceput sa zambesc si te-am intrebat: ” de ce anume te-ai saturat? ” Nu mi-ai raspuns decat : ” De tot .. ”

Am continuat sa te privesc, pe masura ce zambetul se transforma in banal.M-ai intrebat de ce nu reactionez si ma uit absenta la tine. Am vrut sa pastrez in minte si in suflet chipul tau, chipul celui care a iubit cu mintea, nicidecum cu sufletul.  Si atunci, am realizat un lucru: nu poti pleca de langa mine.De fapt,n-ai fost niciodata aici.  Atunci, m-am ridicat si am plecat lasand in urma ce am fost.

Ultima data cand ne-am intalnit, mi-ai spus ca nu ma iubesti. Prostutule, abia acum ai realizat? Drumul nostru nu mai e acelasi de mult timp …

[ fictiune ]

Avea o tacere in ochi ,doua lacrimi in glas si cate o tristete in fiecare gest ,la fiecare pas.Dar inca mai spera ca cineva s-o poata iubi mai mult de-o noapte si-o zi . [ Taxi-Tacerea din ochi ]


Am vazut-o pe o banca. Treceam intamplator, iar imaginea reflectata de chipul ei era infioratoare.M-am apropiat ,incercand sa o ajut.Mi-a intors spatele,stergandu-si ultimele doua lacrimi care pareau sa-i brazdeze obrazul care pastra urmele siroaielor .Am vrut sa fac ceva pentru ea.Nu i-am adresat niciun cuvant, insa pozitia corpului,bratele infrigurate,ochii obositi, mi-au spus totul.Am inteles si mi-am dorit sa-i pot lua intreaga negura launtrica , insa cand ma pregateam sa-i spun ca vreau s-o ajut, s-a intors spre mine, si a inceput sa-mi vorbeasca .

Dragostea nu e frumoasa.Nu e minunata.Dragostea te orbeste, iti ignora principiile si face din tine ce doreste. Data de 20 nu mai reprezinta nimic pentru mine.O simpla data, un doi care se minte singur ca este cifra perfecta si un zero gol,lipsit de importanta,care incearca sa-l completeze pe doi,o cifra care se lupta permanent cu realitatea dominanta.Un doi care isi cauta perechea . Asta sunt eu acum,un zero.Dar eu nu vreau sa-mi gasesc locul langa nimeni.Sunt zero si atat.Consider ca abia zero este o cifra perfecta,o adevarata enigma,pentru ca nu-I voi cunoaste niciodata valoarea.Poate contine cele mai numeroade adevaruri,minciuni si promisiuni, si totusi poate reprezenta lipsa,golul,solitudinea.Finitul sau infinitul.Cotinuitatea.Linia neintrerupta a vietii si a mortii.Legatura dintre bine si rau .Poate ca ii este bine asa.De ce sa le permiti altora sa te cunoasca,sa te eticheteze,sa-ti cunoasca exact valoarea si sa-ti aprecieze intr-un anumit fel defectele?De ce sa impartasesti altora ceea ce sti si crezi numai tu?

Dac-ar deveni totul o enigma?

Daca m-as avanta in nestire,in umbra rece a uitarii?

Daca m-as transforma in ceea ce simte acum sufletul meu?

Eu sunt un esec,insa nu pentru tine.Eu,mie insumi,mi-am dovedit ca sunt un esec feminin,ca n-am pic de respect fata de sine si intru in lupte pe care stiu ca le voi pierde.Ai vrut sa ma intaresti?Ei bine,sunt de piatra.Nu ma tem de moarte.Nu ma tem de nimic.Vreau numai sa fiu fericita ..”

Rostind ultimul cuvant, am observat ca un alt val de lacrimi se lupta sa-i inunde obrajii, iar neputinta mea o facea vulnerabila. La un moment dat,mi-a intors spatele.M-am ridicat si am lasat-o acolo,cum las versul pe hartie.

N-am stiut ce sa fac.Am fost slab.Nu mi-am gasit cuvintele,iar tristetea ei m-a coplesit.

Ecoul pasilor a devenit asurzitor in noaptea rece.Ma indepartam de ea,pana cand  am realizat ca data de 20 ne leaga.Astfel, vinovatia m-a facut sa-mi intorc privirea. Eu mi-am lasat ingerul fara aripi.Eu sunt “acea fiinta”. Am  alergat spre ea, nebun de iubire si vinovatie fata de persoana candida care si-a deschis sufletul in fata mea.Dar ea? Ea nu mai era acolo, banca era goala,la fel ca sufletul meu care nu avea sa-si mai gaseasca linistea vreodata …     

Iar in noaptea rece umbra siluetei ei inca ma veghea …

O alta iluzie, inca un vis frant,o inchipuire tardiva.

Departe de ceea ce sunt si am fi putut fi vreodata.Impreuna.

De ce as continua sa te ascult? Niciodata nu ti-ai ales cuvintele. Pleci inainte sa-ti termini fraza si consideri ca asta te face un “macho”.Afisezi o privire “ rece” si crezi ca asta te face superior.Copile! Ai uitat cine te sprijinea cand n-aveai urma de curaj in tine? Umarul cui ti-a parut de atatea ori o stanca?

Pleci inainte sa te faci inteles si lasi impresia ca nu-ti pasa.Vrei sa-I pacalesti pe toti cu atitudinea ta,insa nu realizezi ca de mine nu te poti ascunde. Nicio masca de-a ta nu poate sa contureze altceva decat esti.
Te cunosc.Te stiu. Ochi,gesturi,priviri,zambet.Eu am cunoscut “baiatul”.Tu lasi sa se vada frica.Da,frica de necunoscut,care iti pune masca unui barbat. Te-am cunoscut fara masca,iar acum porti in fiecare zi alta doar ca sa o impresionezi. Pacat.Masca va cadea.Iar tu vei ramane acelasi.Si umarul ei iti va parea pamant.Sprijinul ei te va face sa ramai la pamant.

Ar trebui sa-mi pese? Nu stiu,dar atunci cand colectia de masti va disparea,eu nu voi mai fi acolo,pentru a te ajuta sa-ti conturezi altele noi.Si ghici cine nu va fi prea incantata.


Acum, dupa ce a trecut un timp, stiu ca tacerea  mea a trecut neobservata.Si ca habar nu ai avut ce as fi vrut eu de la tine. Si daca ai fi stiut.ai fi ras, cum rad eu acum de copilul care am fost.A trecut ceva timp,aproape un an,asa-i?  Dar acum stiu mai bine! Mai bine mai tarziu decat niciodata, nu?
Revin acum, cu o scrisoare de ramas bun, ca sa iti spun ce trebuia sa iti spun de mult:
A fost frumos cat a durat! Iti multumesc! Iti doresc sa ai o viata frumoasa! Si chiar o spun din inima. Si nu doar pentru ca suna frumos! Am crescut, vezi?
Recunosc ca imi revii in minte uneori. Sterg amintirile de praf, le zambesc cu drag, uneori lacrimez (mai mereu), insa ma opresc in punctul in care incepe sa devina intunecat, nesigur,caci te-am iubit. Insa amandoi suntem obisnuiti sa punem limite la tot,iar tu m-ai ajutat sa limitez ceea ce simt.Dar nu te invinuiesc.Probabil asa a fost sa fie. Si evit sa imi pun vesnica intrebare: De ce? Insotita de prietena ei cea mai buna: Ce-ar fi fost daca.?. E timpul sa lasam in urma amintirea si sa ne vedem in continuare de vietile noastre.Esti liber. E timpul ca eu sa ma dau la o parte.

Trecutul a ramas in urma si lupt pentru a-l pastra acolo.in trecut. Pentru ca, daca l-as reinvia, ar fi prezent doar pentru mine. Trecutul prezent.un timp care nu exista in gramatica, dar care exista in mine. Insa sunt silitoare, sa stii. Am fost intotdeauna. Fac meditatii si incerc sa reinvat gramatica in care timpul prezent este doar prezent. In care EU SUNT, nu EU AM FOST SI AS FI PUTUT FI. Iar viitorul… Mi-e indiferent, atata timp cat nu va fi viitorul trecut!
Dar iar vorbesc aiureli multe. Stiu ca nu-ti place, stiu ca esti un barbat practic, realist si ca nu-ti plac infloriturile. Nu mai vreau sa iti spune decat un singur lucru: Nu regret nimic, dar mi-ar fi placut mai mult sa nu te fi intalnit.

Chiar daca asta ar fi insemnat sa am o viata  plictisitoare si fara sens.

[fictiune]

     Stii, iubesc ceea ce esti,nu ceea ce arati.Iti cunosc toate mastile,chiar crezi ca ma poti minti fara ca eu sa te las?Hai sa ne prefacem ca ziua de ieri nici n-a fost si cea de maine nici ca exista.

Azi,eu,tu.Faci fata? Intr-o realitate ancorata in nedreptate,poti tu sa ramai acelasi,oare?Departe de ce am fost si ce ne-am fi dorit sa fim. Am jurat,am ras,am promis si am pierdut.

   Si totusi esti o parte .Parte din mine. Parte dintr-un intreg care .. nu exista.Bucati,firimituri, amintirea unui intreg care asteapta sa fie intregit.Asteapta sau .. incearca sa evite intregirea?Tu esti o parte din mine, dar esti partea care,paradoxal, lipita la intreg, il rupe in bucati.

    Ce cauti tu in viata mea?

  Jurasem doar ca-n viata mea n-am sa mai caut dragostea si cand credeam ca asa va fi,se schimba totul…intr-o zi.

Era o zi insorita si linistita.Ea isi pregatea bagajele: pleca la Bucuresti. ” O simpla vizita” isi spunea.Va sta cateva zile si va vizita Cismigiul,parcul ei preferat.Maretia si locurile lui pline de tine o fermecau.

Drumul pana la Bucuresti a fost unul linistit;atat de linistit ca parca ar fi prevestit ceva ce avea sa se intample.Obisnuia sa calatoreasca singura,doar asa considera ea ca poate sa admire peisajele din jurul sau.Doar asa poate sa cunoasca oameni,sa-i inteleaga,sa le perceapa gesturile,privirile.

Gara era unul dintre locurile ei preferate.De ce?Nu-i placea agitatia,dar ratacea la intamplare o ora-doua de fiecare data cand cobora din tren,la sosire.Simtea in aer o incarcatura emotionala deosebita.Atatia oameni,atatea figuri ingrijorate,triste,vesele,emotionate, atatea despartiri si revederi!Obisnuia sa se opreasca in mijlocul multimii pentru a admira.Se simtea bine pentru ca nimeni nu o cunostea,chipurile ii erau straine iar ea era ca o Alice in Tara Minuniloe.

Dupa ce si-a lasat bagajele la matusa ei care nu era acasa ,a pornit spre parcul ei drag,Cismigiu.Acolo era o cafenea mica,dar care avea ceva din stilul parizian,iar cafeaua avea un gust special,unic,diferit.Cismigiul nu o dezamagi nici de data aceasta,caci desi nu era prima data cand venea aici,potecile erau mai tacute ca niciodata,copacii mai misteriosi iar bancile impovarate de amintiri erau parca ocrotite de arbori bogati,impunatori.Soarele scalda cu razele sale frunzele adormite de adierea fina a unei miresme de prospetime.

Dupa o plimbare de 10 minute,iata si cafeneaua:mica,dar de o eleganta aparte,aparata de umbra unui salcam.Se auzea o romanta veche si pe terasa era o pereche de tineri. Ea-bruna,cu ochi de ciocolata,un ten masliniu si subtirica asemeni unei balerine; el-saten,constitutie atletica si o privire ce trada o mare simpatie pentru compania sa. “Ce tablou dragut! ” si-a zis in soapta. S-a asezat la masa si imediat un tanar chelner nu mai mare de 18-19 ani o uimi prin politetea si eleganta sa:

-Cu ce va pot servi,stimata domnisoara?

Ea zambi,respectul lui chiar o imbujora usor.

-Va rog sa-mi aduceti o cafea mica,tare,specialitatea casei.

-Imediat,draguta domnisoara!

A zambit usor si mai apoi si-a reluat gandurile.In cateva minute a si aparut chelnerul cu comanda mai zambitor decat ar fi trebuit si cu o amabilitate usor exagerata.Dupa ce si-a savurat cafeaua si croissantul ( chelnerul ..grijuliu)  a plecat lasand pe masa nota de plata.Chelnerul iesi din nou pe terasa,asteptand parca un semn,ceva;dar ea il saluta usor din cap si cu pasi marunti se indrepta spre banca ei preferata.

Era o banca in centrul gradinii,dar ferita de privirile curioase.Starea in care se afla ii trada anii,dar isi pastra un miros vechi,de vopsea.De jur imprejur-copaci,verdeata,flori.Parea ca nici soarele nu vrea sa dezvaluie secretul acestui loc.La o privire mai atenta,ea realiza ca la putina distanta se mai afla inca o banca noua,proaspat vopsita.La inceput se intrista,gandindu-se ca acesta nu va mai fi doar locul ei.Dar dupa cateva minute a zis in soapta : ” Nu pot fi egoista,orice lucru isi are jumatatea,doar cu ea se poate simti un intreg,pentru ca se completeaza”.

S-a asezat .In mana avea un roman:”Cartea Mironei”.Dupa ce citi cateva pagini,auzi sunetul unor pasi.O silueta se ivi pe poteca.Era baiatul de pe terasa.SIngur,cu privirea pierduta,se aseza pe banca de langa ea,fara sa-i adreseze vreun cuvant.Privea in gol,absent.Parea ca incepe sa scrie ceva.

Au stat asa,unul aproape de celalalt.La ora 21:30,ochii ii erau deja prea obositi.Se hotari sa plece la matusa ei.Se ridica,isi netezi fusta si pleca,simtind parca o pereche de ochi care o urmarea in timp ce se indeparta.Pe drum nu-i revenea in minte decat imaginea acelui tanar tacut,scriind.Se hotari sa o ignore si isi urma drumul.

In a doua seara,cand sosi acolo,il observa pe tanar din nou.Scria.Se aseza si incepu sa citeasca.Linistea i-a fost intrerupta de o voce calda,serioasa.

– Atatea lucruri se intampla in acest moment,iar noi stam aici ca doi singuratici.

-Nu sunt acestea momentele care nu pot lipsi din viata noastra?

-Intocmai aceste momente ne indeparteaza de ea.

-De ce?

-Devenim dependenti de ele si tindem sa respingem intamplarile la care putem lua parte.Ne limitam la aceste clipe ,de frica sa nu gresim facand altceva.

N-a mai raspuns nimic.De ce? Poate pentru ca nu stia ce sa zica sau de teama sa mai continue dialogul cu un strain.

-Te-am vazut scriind si ieri si azi.Despre ce scrii?

-Despre viata:sentimente,ganduri,emotii.Zi de zi am un alt subiect.

-Un alt subiect..?

-Da,pentru ca viata nu are un singur fir.Pe parcurs apar alte si alte fire care se intersecteaza si o modifica.E mult prea complexa si scriu ca sa nu vorbesc,sa nu tip,sa nu ma las doborat.Scriu ca sa ..

-De ce nu-ti place sa vorbesti?

-Cuvintele sunt relative.Acum le spui,indata le uiti.Nu poti trai cu amintiri auditive.Nu-ti poti stapani dorul cu franturi.Nu pot sa-mi aduc aminte peste o saptamana tot ce am zis azi,nu pot invata din greseli.Scriu ca sa nu las viata sa treaca pe langa mine.Vreau sa merg in acelasi timp cu ea,in dreapta ei.

-Dar de ce singur?

-La asta nu voi raspunde,desi aceeasi intrebare pot sa o pun si eu:de ce singura?

-Prefer sa nu-mi dezvalui tainele actiunilor.

-Te-am vazut  pe terasa.Aveai aceeasi privire trista,tacuta.

-Nu ma cunosti.Fericirea e diferita la fiecare om.

-Ochii te tradau.

– Sa nu te increzi niciodata in ochii unei femei.Dezvaluie adevaruri relative.S-a facut tarziu ..ar cam trebui sa plec.

-Un moment,te rog! Imi poti spune numele tau?

-Stii,ce s-a intamplat o data,e posibil sa se intample si a doua oara.Ce s-a intamplat de doua ori,se va intampla cu siguranta si a treia oara.Cu ce te-ar ajuta numele meu acum ..si nu maine?

-Viata nu respecta reguli,nici aforisme.In plus,doar numele il pot scrie;cuvintele discutiei sunt de mult pierdute..

-Hai sa le regasim maine impreuna.

Zicand aceste cuvinte,s-a intors cu un zambet fin si s-a indepartat usor.

In dimineata urmatoare,i-a sunat telefonul insistent de mai multe ori.

-Alo !

-Lisandra,vino repede acasa cu primul tren, ……

A zambit,a inchis telefonul si si-a facut bagajele.A plecat fara sa se uite in urma.In drum spre gara,a trecut pe langa Cismigiu.”N-am ramas decat niste cuvinte pierdute intr-o seara de iunie,iar pagina goala inca isi asteapta numele.Niciodata sa nu crezi ca iti poti controla viata.E mult prea complexa si nu respecta reguli.”

Au trecut 5 ani de-atunci.Luna iunie si-o petrece in Bucuresti si in fiecare seara e in parcul Cismigiu.Pe banca alaturata nu mai sta nimeni,de foarte mult timp.

Pe 20 iunie a gasit pe banca o foaie alba,goala.O foaie care nu si-a mai asteptat numele si a hotarat ca nu se poate impotrivi destinului.Nu a vrut sa mai astepte pentru ca ar fi insemnat sa lupte si sa piarda.Alba i-a ramas si amintirea .

Regrete?Nu,cuvinte.AMintiri.Memorii auditive.

Si atat.

 Sunt momente in viata cand te simti singur si pe neasteptate,apare o persoana care schimba totul.

Uneori ai vrea sa spui pur si simplu ” Nu mai pot” insa langa tine cineva spune ” hai sa vedem ce putem face”

   Sunt momente in viata in care ti-e atat de dor de cineva incat ,ca prin minune,acea persoana te suna,iti trimite mesaj sau pur si simplu apare in fata ta.

   Sunt momente in viata cand ai nevoie de un ajutor.Si fara sa-l ceri,ti se ofera.

   Sunt momente in viata cand nu zambesti, insa cineva are grija sa iti contureze cel mai dulce zambet.

   Sunt momente in viata cand ajungi la concluzia ca nu stii ce drum sa alegi.La rascruce, auzi doar atat: ” nu te pot sfatui pe care drum sa il alegi,insa iti pot promite ca voi fii langa tine.”

 Uneori, iti doresti pur si simplu sa fii intr-un alt loc,macar pentru cateva ore. “Hai sa plecam putin! “

  Sunt momente in viata cand apar ..picaturi de catifea. Iti zambeste, le sterge si promite sa le pastreze,doar ca sa aveti mai tarziu un motiv bun de amuzament.

Sunt momente in viata cand te simti singur.

Uneori ai vrea sa spui pur si simplu ” Nu mai pot”.

Sunt momente in viata in care ti-e atat de dor de cineva.

Sunt momente in viata cand ai nevoie de un ajutor.

Sunt momente in viata cand nu zambesti.

Sunt momente in viata cand ajungi la concluzia ca nu stii ce drum sa alegi.

Uneori, iti doresti pur si simplu sa fii intr-un alt loc,macar pentru cateva ore.

Sunt momente in viata cand apar  ..picaturi de catifea.