Category: Uncategorized


Poate ,oare, cineva sa ne spuna care este limita nebuniilor pe care este admis sa le facem pentru acea persoana care ne face inima sa bata mai repede? Cand putem spune ” ajunge!” , in legatura cu ceea ce ne dorim ? Cred ca raspunsurile putem sa le dam doar noi . Pentru ca noi stabilim limita pentru ce e suficient si noi ne stabilim propriile noastre limite. Deoarece iubim . Iubim si speram. Iubim si suferim,insa constienti ca in final, tot ceea ce am facut, merita. Pentru ca ne simtim plini de multumire. Asa ca indiferent daca acea persoana e in alt oras, alta tara sau alt continent, stii ca va veni un moment in care il/o vei vedea pentru prima data,sau din nou. Si nu te deranjeaza sa astepti, pentru ca asteptarea devine doar un mod de a testa ceea ce simti,iar in momentul in care asteptarea nu face decat sa intensifice ceea ce simti, esti sigur. Sigur ca ai ales ceea ce e pentru tine. Sigur de faptul ca insemni ceva,pentru cineva. Iar toate gandurile nu fac decat sa te amuze, deoarece esti sigur de ceea ce exista. Si, cu siguranta, va exista,pentru mult timp.

Cred ca nu trebuie decat sa privim in noi. Raspunsurile de care avem adeseori nevoie, nu le gasim intrebandu-i pe cei din jur, ci analizand ceea ce simtim si vrem. Tu nu-mi poti spune mie ca am gresit, cand intocmai acea greseala m-a transformat in cea mai fericita persoana. Iar eu n-as putea nicicand sa-ti reprosez ca ai plecat in cautarea propriului vis, daca stiu ca asta e ceea ce-ti doresti.

Deseori,ne este frica sa ne urmam instinctul sufletesc. Ne e frica sa alegem radical si oarecum, e un sentiment normal. Asta ne face oameni. Frica, iubirea, greseala. Este in ordine sa-ti fie frica sa spui “Da” sau ” Nu”. Nu te condamna nimeni daca tu alegi calea cea usoara sau preferi sa o ignori. Intr-un final, ramai doar tu cu alegerile tale. N-ar trebui sa ne mai comportam ca si cum suntem protagonistii unui serial, pentru ca nimeni nu iti vede in totalitate trairile sau gandurile. Cand cei din jur se plictisesc sa observe si sa dea indicatii,ramai singur.Tu si alegerile tale. Iar diferenta o poate face o singura alegere. Doar daca ai suficient curaj si crezi.Azi,  pentru ca poti,vrei si meriti.

Deoarece in final, totul se rezuma la ceea ce simti. Iar cand iubesti, totul capata un sens.  Asa ca alege. Fara regrete.

Mi-e frica uneori ca din dorinta de a face bine,nu fac decat sa atrag raul.

Mi-e frica sa cunosc oameni noi, pentru ca stiu ca m-ar putea dezamagi atat de usor ..

Mi-e frica sa spun intotdeauna ceea ce simt pentru ca suport greu o respingere.

Mi-e frica de gandul ca parintii mei sunt muritori ..Oare n-ar trebui sa traiasca vesnic?

Mi-e frica de tot ceea ce se sfarseste prin a ne lasa singuri .

Mi-e frica de cele mai multe ori sa iau pur si simplu o decizie spontana.

Mi-e frica sa pornesc pe un drum necunoscut, fara sa am pe cineva care sa ma sprijine.

Mi-e frica sa iubesc uneori, pentru ca ajung sa ma simt ca o jumatate.

Mi-e frica de esec si de sentimentul infrangerii, de aceea muncesc din greu pentru orice implinire.

Mi-e frica sa  nu-i dezamagesc pe ai mei. Sunt tot ce am mai drag. .

Mi-e frica de sentimentul singuratatii.

Mi-e frica de acel cineva care printr-un singur cuvant mi-ar putea schimba viata.

Mi-e frica de ironie, caci ..cine esti tu sa-mi spui mie ce-mi lipseste?

Mi-e frica de dor, caci atunci cand simt lipsa, navalesc sentimentele

Mi-e frica de departare, caci ..ea ma poate invinge.

Mi-e frica de acea persoana care are puterea sa ma schimbe.

Mi-e frica de acel “a fost odata” .

Mi-e frica deoarece ceea ce iubesc acum va deveni “amintirea unei iubiri”.


Stii, uneori ..mi-e frica .Si atat.Frica de nou si de necunoscut.

-Mi’e dor.

-Ti-am zis azi ca te iubesc?
-Mi’e dor.Lasa-ma.

-Nu ti-am zis?
-Nu stii sa iubesti.

-Dar tu stii?Invata’ma.

-Nu pot.

-Stii ce e iubirea?
-Un sentiment.

-Cum e?

-Ai sa afli.

-Te rog.Zi-mi.

-Vreau sa uit.

-De ce?

-Ca doare.

-Ce?

-Ai sa afli.

-Te iubesc.

-Nu stii ce zici.Doare.

-De ce?

-Azi vreau sa uit.

-Vreau sa iubesc.

-Fa.o

-Ajuta-ma!

-Descurca-te.

-E greu .

-Incearca.

-Doare.

-Risca.

-Mi-e frica.

-Controleaza-te.

-Ma ajuti?

-Niciodata.

-Vreau sa iubesc.

  Stii, desi zi de zi citesc texte,poezii,studii literare,inca ma suprinde CUVANTUL. Cum pot niste litere comune sa starneasca emotii greu de suportat si mai ales,prin ce mijloc nedeslusit pot aceste sunete sa raneasca?

   Tu,ca om, fiinta rationala, afirmi permanent cat de mare-ti este puterea,dar la auzul celor mai slabe sunete,parca te “descatusezi” de armura acesteia.

    Te intrebi atat de des omule,nebunule,de ce nu auzi ceea ce iti doresti sau de ce nu esti privit asa cum ai vrea de catre ceilalti.Oare esti constient de puterea cuvintelor? Stii ca aceasta putere sta in mainile tale si daca ai fi mai chibzuit si ai avea timp si pentru tine,ai fi in stare de lucruri remarcabile?

  Dar nu,tu te plangi si ii plangi pe altii.Niciodata nu esti multumit.Preferi sa te retragi,iti reiei rolul de actor mut si stai pur si simplu pe scena,suferind in tacere.Nu realizezi oare ca devi un lucru? Nici nu stii ce se ascunde in tine !

   Tu,fiinta care te declari superioara,cu ce esti tu mai presus celorlalte vietuitoare daca nu te cunosti pe tine si nu-ti cunosti puterile? Singur te cobori intr-un abis care nu pune in lumina decat un singur lucru:esti superficial.Da,asa esti si uneori iti convine.

       De ce ignori cuvintele?Ele au fost daruite ca unul dintre darurile supreme.De ce il numesc asa?Pentru ca ele poseda o magie,o forta,care reuseste sa schimbe un om,sa uneasca doua persoane, sa sprijine un om suferind.Cum?De ce ?Prin ce mijloc?Ce-ti pasa tie? Nu poti sa accepti pur si simplu? Uite,vezi?Asta e problema ta: te pierzi in explicatii si presupuneri,dar sa stii ca unele lucruri sunt menite sa fie acceptate,nu intelese.

   Ca vrei sa ma asculti,ca nu, eu am sa continui si stii de ce?Pentru ca eu am inteles puterea cuvintelor si stiu ca ele vor fi permanent un sprijin,o arma si un refugiu.Iar atunci cand vei intelege asta,sa nu fii dezamagit de tine,de faptul ca ai ignorat acel lucru care poate sa faca diferenta dintre obisnuit si extraordinar.

   Atunci cand vei accepta misterul,eu iti voi oferi un loc langa mine.De ce?Pentru ca vei avea nevoie de indrumare,dar eu nu ti-o voi oferi.

Eu …am sa-ti vorbesc despre magia vindecatoare a cuvintelor.Si atat..

         O,tu,dezamagire, de-as fi stiut ca ai un chip omenesc! De ce oare te-ai ascuns in spatele acelor ochi albastri ? De ce te-ai incapatanat sa-mi demonstrezi ca prezenta ta e constanta?De ce tu?De ce acum?

    De ce ma faci sa-ti simt lipsa cand ,paradoxal, un sambure “de bine” apare in universul meu? Cum poti tu sa ma faci dependenta de tine? Ce esti ? Iubire?Ce stii tu despre asta? 6 litere,niste simple litere.Cum poti afirma tu ca intr-adevar cunosti ceea ce sta in spatele lor? Apari cand nu-mi mai aduc aminte de tine. Pleci inainte ca eu sa –mi revin din starea de beatitudine amara.

    O,tu, dezamgire nebuna! Esti insetata de putere si atat de ipocrita!

     De ce apari cand reusesc sa cred in ceva? De ce strigi cand stii ca tacerea mea te acopera? De ce incerci mereu sa ma intorci din drum? Nu-ti poti imagina ca exista locuri pe care tu pur si simplu nu poti sa le controlezi,nu-i asa? Ei bine,nici ca-mi pasa.

Intr-o lume in care iubirea e confundata  cu dominatia, increderea e vazuta ca un favor si tacerea e privita ca o slabiciune, eu am sa te consider o umbra.O simpla umbra goala, care isi va cauta permanent trupul. Iar eu n-am sa-ti mai accept jocul.  

   Si sa nu crezi ca ma voi schimba.Voi fi aceeasi eu, aceleasi principii si aceleasi dorinte.

                              Dar dac-ai stii ce insemn eu fara tine…

     Nu pot sa afirm ca jocurile de carti mi-au starnit vreodata un interes in mod deosebit, am mai jucat de placere dar si atunci ma limitam la o macaua, cu cei de pe strada pe care stau sau in vreo pauza cu colegii .

  Totusi,intotdeauna mi-am dorit sa stiu poker.Intr-un timp am invatat, mai ghiceam eu ce trebuie sa fac,dar apoi pentru ca n-am exersat am uitat cam tot .

  Ziua trecuta sau mai bine zis noaptea trecuta am participat la un joc de texas hold’em. Desigur,ca spectator,deoarece habar n-aveam nici cum se aseaza fisele :).

   La joc au participat 10 persoane.Masa era mare, fumul invaluia usor tensiunea din aer si privirile serioase.Imi placea sa-i studiez pe fiecare in parte. In functie de felul in care stateau,de pozitia la masa, gesturi,mimica si in special in functie de privirea cu care se urmareau,puteam sa deslusesc multe lucruri. Astfel, pot spune ca la o asemenea masa au fost cel putin 4 tipuri de baieti.Sau..hai sa le spunem barbati ca toti erau trecuti de 19 :) .

1. Tipul din capul mesei : sigur pe el, cu o parere mult prea buna despre propria persoana,usor arogant si care se chinuia sa adopte un accent de prin sud. Trada o usoara nesiguranta uneori,dar greu perceptibila.Desigur,doar cei de din afara o pot vedea,cu o atentie sporita.

2.Tipul de langa el: imbracat in costum de blugi,incerca permanent sa conduca jocul. Intr-un fel, juca pe doua fronturi: oferea si explicatii celor 2 nou-veniti,dar ii si grabea cand nu erau siguri de ceeea ce trebuie sa faca. Vroia sa para calm, dar isi pierdea cumpatul des,desi afisa o stapanire de sine ceva cam exagerata. Vroia sa detina controlul jocului,dar nu realiza ca defapt era stapanit de joc.

3.In dreapta tipului din capul mesei era un baiat care nu stia sa faca diferenta dintre aparenta si esenta.Mereu le incurca si avea schimbari dese de comportament.La inceput el era cel care facea mereu glume,ii distra pe ceilalti si isi dorea o atmosfera ceva mai animata,cu muzica,sa se simta toti bine.Ei bine,pe parcurs,dupa cateva minute de joc,esenta a iesit la suprafata si baiatul nostru s-a transformat inceva ce putem numi un pepsi expirat inainte de vreme.:) Incepea sa jigneasca,era permanent nemultumit si avea un comportament usor josnic.

3. Langa baiatul cu numarul 2 , statea un alt impatimit al jocurilor de carti, genul papuselul mamei,atent aranjat,dragut, dar care nu avea un anume cuvant de zis si accepta unele jigniri cu zambetul pe buze. Era evident, nu avea in minte decat un singur lucru: banii,sau mai exact premiul 1,ca tot vorbim de un “turneu”.

4.Printre ei s-a aflat si un baiat care parea ca pur si simplu joaca de placere.Miza nu era mare, ocazional ii mai sfatuia pe nou veniti in legatura cu ce trebuie sa faca si chiar parea relaxat.Aplana conflictele ( discutiile mai aprinse ) si savura “deliciile” jocului, castigatorii neasteptati,cartile mult asteptate.

   Intreaga seara mi s-a parut o experienta mai mult decat interesanta. In general nu am o parere intocmai buna despre jocurile pe bani, insa aici m-a atras jocul,logica,puterea de concentrare. Nu totul inseamna pur noroc. Atitudine, expresie, renumita sintagma ” poker face”.

   Nu pot sa spun ca in acea seara am vazut un jucator de poker a carui tactica mi-a placut. Fiecare avea mici-mari scapari de atitudine,comportament,dar de la fiecare am invatat cate ceva: de la unul am invatat ca stapanirea de sine e cea mai importanta,de la altcineva am invatat ce inseamna placerea jocului, de la alte persoane am retinut tactica de joc. Totusi,cea mai interesanta “miscare ” mi se pare “totul pe o carte”.Se merge pe ideea ” Nu risti,nu castigi”.Sigur ca uneori poti fi marele detinator al titlului de “campionul turneului” iar alteori poti sa iesi de la primele 2-3 jocuri. Dar..hei! Daca totul ar insemna doar reguli stricte,seriozitate,uniformitate si toti ar fi castigatori,care ar mai fi placerea pentru un joc de genul asta? :)

  Totul pe o carte. Totul sau ..nimic!

   Jucam?

Primesc de ceva timp comentarii de genul ” N-ai nicio treaba cu lumea blogger-ilor” ” te exprimi ca un copil de 12 ani” ” lasa-ne cu povestile tale siropoase de viata” si alte tampenii de genu` asta,de la o singura persoana.

Si as fi curioasa:  ti-e rau?Esti frustrat/a? Complexat/a din cauza neajunsurilor sau iti place sa te ascunzi dupa un nume si sa spui tampenii? :) Stii,in general cei care ii critica pe altii o fac intocmai din cauza unor complexe, si pentru ca sufera de superioritate si de o parere prea buna despre propria persoana.

Parerea mea? Lasa-nee ! Si daca nu-ti plac “povestile mele siropoase” nu te pune nimeni sa le citesti sau sa intri pe blog.E al meu si postez cam..tot ce vreau.:)

Nimic nu ma poate scoate din sărite mai tare decât  “sfaturile” pe care le dau cei care stau pe tusa. Nu au îndrăznit vreodata sa faca ceva, niciodată nu au făcut mai mult decât să iasă din casă până la magazin şi înapoi, dar se trezesc   mari experţi în alte domenii.Dau sfaturi legate de scris, când ei nu au citit în viaţa lor o carte,critica desi habar n-au de ce, fac afirmatii desi nimeni nu le-a cerut parerea.

Adica..eu inteleg ca ai nevoie de atentie,da` nu e vina mea ca ai fost un copil neglijat si iti versi frustrarea pe-aici. Take a break! Get a life! 😉

Tu vorbesti de prostia din Romania si tocmai tu o reprezinti.Tu si persoanele care in loc sa faca ceva constructiv, se dau destepti desi sunt prosti limitati si arunca in jur cu multe critici si jigniri.Iar cand cineva incearca sa faca ceva,i se baga pumnu-n gura.Si daca tot n-ai nimic de ascuns si e o parere sincerca,de ce nu iti faci public numele? :)   Mi-e mila de tine.

Si inca ceva.Am observat ca imi lasi comentarii la cateva minute dupa ce postez vreun articol nou. :) Il cam citesti pe fiecare,  deci eu ce sa inteleg? Esti un fan,dar de rusine ca nu esti si tu in stare de ceva preferi sa ma jignesti? Jalnic.

Stii,am rabdare cu prostia,dar nu cu cei care sunt mandri de ea.

Asa ca .. du-te naibii !

Cu dedicatie.