Latest Entries »

Am invatat ca in viata, atunci exista mereu o compensatie. Daca acum ,spre exemplu, esti trist, maine sau peste cateva zile, vei avea un lucru de care te vei bucura nespus. Desigur, daca vei fi destul de atent sa-l remarci si sa-l apreciezi. In cele mai grele momente ale mele, am avut mereu un smabure de ajutor , o vorba buna, sau simplul sentiment ca ..totusi nu sunt singura. Chiar daca acel sprijin venea de langa mine sau de la sute ( mii ) de kilometri departare. Ce-i drept, au fost putine cazuri in care am ” intalnit” asemenea suflete, insa stiu ca ele n-au aparut intamplator .

Exista uneori persoana care pur si simplu debordeaza de optimism si e langa tine,indiferent ce-i reprosezi,ce-i ceri sau cum il/o numesti ( in cazul meu, rautate, egoist si ..nazbatie? :) ) E langa tine sa te tina atenta la drum, pentru a-ti deschide ochii, pentru a-ti arata cat de mult insemni sau pur si simplu pentru a-ti spune, la sfarsitul zilei, “mi-a fost dor de tine! ” sau pentru a te intreba : ” cum ti-a mers azi? Esti bine? ” . In viata , asemenea persoane exista, in functie de tine. In functie de modul tau de a-ti alege celalalt suflet,  sau daca ii lasi sa patrunda usor in micul tau univers.

Un suflet ca acesta, nu-ti cere explicatii, nu te judeca si nici nu-ti cere mai mult decat esti tu dispus sa oferi. Iti accepta micile copilarii, iti intelege nelinistea si e dispus sa nu doarma ( uneori,nopti intregi :-w ) , doar ca sa se asigure ca esti tu bine. No,  apai .. ce poti sa-i mai ceri ? Ei bine, poti sa-i ceri liniste,intelegere,respect, sprijin . De fapt,nu trebuie sa ceri nimic,pentru ca deja ti le ofera. Neconditionat . Iar tu nu poti decat sa zambesti. Si sa-i multumesti pentru ceea ce e. ( desi iti tot repeta ca nu are nevoie de multumire , ci de tine, zambind .. )

E frumos sa stii ca cineva iti apreciaza zambetul, sinceritatea excesiva si ambitia ; orgoliul, accentul si  faptul ca asculti Bitza, Ombladon, CIA si  Nimeni Altu’.  :) E frumos sa stii ca exista.
Si desi nu-ti place sa fac asta, multumesc ! Pentru zambet, siguranta si .. existenta. :) :*

De ce prefer sa ma indepartez,in general ,de persoane si sa imi limitez interactiunile la minim cu cei din jur? Ma intrebi de ce simt permanent nevoia sa fiu doar eu cu acele 2-3 persoane dragi si atat? Sau de ce nu pot accepta cu usurinta pe cineva langa mine?  Sau de ce imi place sa ma izolez complet sau sa merg in locuri mai putin cunoscute ?

Pentru ca m-am saturat sa am inima facuta bucati de persoane care au intrat in suflet odata cu o adiere si au iesit ,calcand cu bocancii tot ce reprezenta increderea mea in ei/ele . Pentru ca am obosit sa mai sper ca oamenii te pot ajuta dezinteresat sau ca iti vor intoarce favorul. Pentru ca m-am saturat sa ma intreb “de ce? ” si sa primesc ranjete  si niste taceri  care nu evidentiau decat ingnoranta si lipsa de respect.

De ceva timp, nu-mi doresc decat sa fiu lasata in pace. Nu am nevoie nici de lauda, nici de incurajare, nici de “sfaturi “care sa duca la pierderea a tot ce am realizat de una singura. Nu ma astept sa fiu luata in brate de toti cei care ma cunosc sau sa primesc zambete din toate colturile, insa imi doresc nespus sa fiu lasata in pace. Pentru ca am dreptul sa fiu eu cu greselile mele, eu cu acele cateva persoane dragi, eu cu alegerile si dorintele mele ; eu impreuna cu ambitia si orgoliul deseori prostesc ; eu si  nesiguranta ; eu si  placerea mea de a invata pana la epuizare ; eu si sufletul meu.

Nu am cerut nicicand se mi se recunoasca cine stie ce merite. Permanent am muncit pentru ceea ce am realizat si nu am cerut nimanui nimic. Am stiut ce am de facut ca sa-mi indeplinesc idealurile, au fost zile in care am plans in pumni de neputinta , in fata unor specimene pentru care vocabularul sarac e singurul mod de afirmare si zile in care am zambit cu sufletul ..si atat. Nu mi-am aratat fericirea, n-am cerut sa fiu sprijinita in permanenta si nici n-am reprosat nimanui ca nu face ceva cu viata lui.

E viata mea si am dreptul sa aleg ceea ce iau in considerare. Am dreptul sa spun ceea ce ma deranjeaza, cand observ ca lumea nu mai face diferenta intre bunul simt si prostie. Am dreptul sa ma revolt in fata persoanelor care ma critica fara sa-mi cunoasca potentialul si pentru care reprezint un “obstacol” desi eu nu le stau in cale.  :) Pentru ca avem idealuri diametral opuse.

Nu obisnuiesc sa reprosez des sau sa spun ce ma deranjeaza, insa am ajuns la un punct in care simt nevoia sa ma apar. Pentru ca daca eu nu invat sa o fac, nimeni n-o sa o faca in locul meu.   Nu vreau sprijin, pentru ca stiu eu singura cat pot si ce am de facut. Insa imi doresc sa fiu lasata in pace.  Pentru ca n-am nevoie de piedici puse doar din dorinta de a-mi inchide drumul. Indiferent de situatie, gasesc vreo poteca si ajung acolo unde imi propun. Pentru ca am invatat sa fiu si sa lupt singura si asta ma determina sa merg mai departe. Pana la marele final, indiferent care ar fi acela.

Nu vreau promisiuni,  ci pur si simplu , vreau sa-mi vad de ale mele. Fara sfaturi din afara si fara persoane care sa ma “traga in jos” , doar din lipsa de ocupatie. Si inca ceva, vreau sa gresesc singura, fara sfaturi. :)

Iar daca nu convine cuiva ceea ce am zis, e pentru ca , cel mai probabil, face parte din categoria aceea de oameni care ” nu fac nimic , insa se viseaza genii ” . Unii ar trebui sa invete ca doar pentru ca pot vorbi,nu inseamna ca au ceva de zis.

Liniste, bun simt si libertate . Atat.

Ne grabim sa crestem. Ne creem singuri un ideal din “maturitate” si o  asteptam ca pe un cadou suprem. Definim perfectiunea ca fiind o libertate totala.  Pana pe la varsta de 18-19 ani, ducem un permanent “razboi” cu noi si cu cei din jur. Permanent simtim nevoia de a demonstra ceva, de a iesi cu ceva in fata. Ajungem chiar la penibil, apelam la clisee si toate din dorinta de a “fi altfel” , de a parea “maturi” .

De ce ne grabim sa crestem ? De ce nu ne bucuram de inocenta, de parerea si sprijinul parintilor, de toate acele lucruri care ne pot face fericiti, fara sa apelam la bani, farduri sau masini? De ce nu mai stim sa iesim pe-afara, doar din dorinta de a ne plimba ? Fara sa ne pregatim ore intregi,ca sa aratam impecabil, fara sa ne alegem “cu mare grija locurile, ca sa fie populate” , fara sa ne cautam persoana ideala cu care sa iesim? De ce nu mai putem sa ne bucuram de soare asa cum o faceam cand eram mici?

Tin minte ca imi placea nespus sa ies vara de dimineata afara si pana seara.. rar ma gaseau ai mei. Ce-i drept, eram ca un baietoi, ca nu mi-au placut prea mult papusile.Jucam fotbal, mergeam ” pe deal” , aruncam cu lut :)) ( ah,ce sport plin de adrenalina! ) , jucam “florile si vantul”  , ” du-te la numele tau ” si cate si mai cate alte jocuri haioase ! Mi-aduc aminte ca obisnuiam sa iesim in oras duminica, dupa biserica, pe la ora 2-3 , si fiecare avea exact 1 leu ( mai exact, 10.000 ) , cu care ne cumparam un suc la pahar si un Krax. Cine era norocos si mai avea 50 de bani ( 5000 ) , isi lua si o inimioara finetti. Doamne , ce vremuri ! Atunci,nu m-am plans niciodata ca am prea putini bani. Nu m-am plans ca n-am bluza X sau geanta Y. Nu le-am cerut parintilor sa-mi cumpere telefon si nici nu am plans ca un copil razgaiat daca nu primeam cine stie ce cadou. Atunci, pretuiam simplitatea, lucrurile normale si care mi-au facut o copilarie frumoasa.

Acum, intr-o societate superficiala, suntem nevoiti sa fim superficiali. Pentru ca daca nu respecti asa zisele reguli, esti marginalizat, etichetat ca fiind ” tocilar, invechit, sarantoc ” sau cine stie ce altceva. In tot haosul asta, de noi depinde sa ne pastram esenta. Sa ne pastram sufletul de copil, sau cel putin sa pastram in noi inocenta, bunatatea si iubirea fata de frumos si fata de ceea ce inseamna suflet. Cand ne-am oprit din a mai fi copii? De ce alegem sa alergam dupa maturitate , care ne va fi alaturi toata viata ?

Poate ca da, acum avem libertate, insa nu stim s-o folosim asa cum ar trebui. Pentru ca ne simtim liberi sa ne purtam urat, sa jignim, sa fim superficiali , sa ne petrecem noptile aiurea, sa-i ignoram pe cei dragi, sa judecam, sa nu ne pese de suflet si mai ales, ne simtim liberi sa denaturam tot ce e frumos si pur.

Nu mai vreau sa cresc. Mi-e dor sa ies afara cand e cald si sa nu-mi pese de haine. Mi-e dor sa ies in oras cu aceiasi 10.000 si sa-mi cumpar un suc la sifon, nu un suc natural. Mi-e dor sa joc fotbal si sa ma julesc de numa, ca doar habar n-am. Mi-e dor sa ma inrosesc atunci cand un baiat vine langa mine, iar eu sa inventez o scuza ca sa plec acasa .

Mi-e dor sa fiu copil.

De ce n-am avut rabdare  ?          

 

Inca n-ai aflat ca eu nu sunt ceea ce arat, ci ceea ce se ascunde in spatele raspunsului ” Bine” ?

Inca n-ai aflat ca daca inima mea ar avea chip, acesta s-ar schimba in functie de tine?

Inca n-ai aflat ca eu sunt ceea ce sunt, nu cea care am fost ?

Inca n-ai aflat ca eu pot minti , doar ca sa ascund un adevar mult prea puternic ?

Inca n-ai aflat ca eu nu imi pot deschide sufletul in fata oricui ? Iar daca incerci sa ma intelegi,nu faci decat sa te pierzi . Ar trebui sa inveti sa accepti.

Inca n-ai aflat ca tot ceea ce ascund e de fapt ceea ce ma reprezinta?

Inca n-ai aflat ca pot zambi , fara ca macar sa-mi cunosti nelinistea? Invata sa ma citesti. Si accepta ca nu-ti pot oferi o explicatie pentru felul in care sunt.

Inca n-ai aflat ca ma ascund in spatele unor cuvinte, intocmai din nevoia de a avea ceva sigur,ceva al meu ?

Inca n-ai aflat ca nu astept cadouri si promisiuni? Ci carti,suflet si liniste.

Inca n-ai aflat ca eu traiesc prin ceea ce simt si nu prin ceea ce am in jurul meu?

Inca n-ai aflat ca atunci cand spun ” nu-mi pasa” , de fapt ma ascund in mine?

Inca n-ai aflat ca n-am nevoie de cuvinte si promisiuni , ci de un zambet, o strangere de mana si o privire calda?

Inca n-ai aflat ca daca as putea, mi-as cumpara o banca in mijlocul marii ? Pentru ca ar fi un loc doar al meu.  Un loc de care toti ceilalti s-ar feri.

Inca n-ai aflat ca mi-e frica de dezamagire? Deci tu , nu cauta metode prin care sa ma impresionezi. Nu-mi promite. Nu ma fa sa visez. Ofera-mi respect si incredere. Ia-ma de mana si fa-ma sa ma simt in siguranta.

Inca n-ai aflat cat sunt de fericita cand iti aud vocea? Imi construiesti zambetul.

Inca n-ai aflat ca sunt dispusa sa astept oricat?

Inca n-ai aflat ca nimic nu e prea departe, cand sufletul isi formeaza intregul ?

Inca n-ai aflat ca eu traiesc prin zambetul tau? :)

Afli azi. Si niciodata sa  nu ma intrebi de ce.

 

 

In viata, intalnesti tot felul de persoane care, intr-un mod sau altul, lasa ceva in urma lor. Unii lasa niste urme care in timp se sterg. Altii, isi tatueaza pasul in minte si-n suflet si toata viata stii ca ei au un loc special si atat ; iar altii, iti schimba radical viata si modul de a gandi , atunci cand ii intalnesti.

Exista persoane care ne-au ranit, persoane care ne-au facut sa zambim strengareste si persoane care ne-au invatat sa acceptam cu seninatate tot ceea ce ni se intampla. Si totusi, mai exista persoane care ne fac sa simtim, desi mai corect ar fi sa spunem ca intalnim “suflete” .

Intalnim un suflet pentru suflet. Un suflet care ne face sa ne simtim speciali. Un suflet care ne ofera siguranta si  incredere ca putem trece mai usor peste toate nimicurile cotidiene. Un suflet pentru care simplul nostru zambet devine sentiment drag de liniste.

Acel suflet nu te critica. Te accepta, te intelege si te lasa sa cresti in continuare asa cum esti tu. Mereu alaturi, cand situatia nu e tocmai roz si cu un arsenal de cuvinte frumoasa cand te simti abatut.

Nu vorbesc acum neaparat de o relatie, caci nu toate legaturile duc la o apropiere fizica. Acum, vorbesc de suflet si de acele legaturi care se pot stabili indiferent de loc,timp sau varsta. Nu multe persoane isi pot gasi sufletul. De cele mai multe ori, el pleaca inainte sa-ti dai seama. Si stiu ca va pleca, poate pt ca isi va gasi si el propriul suflet. Dar, cel putin, stiu ca a existat in viata mea si m-a ajutat sa cred in mine, mi-a pretuit gandirea si mi-a oferit doze de liniste si intelegere. Chiar si pentru cateva minute virtuale.

As vrea sa-i spun,totusi, azi, ca e special pentru mine. Ca-i admir istetimea si principiile. Pentru ca are incredere in el si nu-i este teama sa-si arate latura copilaroasa atat de draga! Pentru ca are o voce frumoasa pe care sper s-o aud cat mai des; pentru ca scrie frumos si obiectiv si ma face sa rad ori de cate ori ma pierd printre cuvintele lui ; pentru ca imi ofera melodii frumoase ; pentru ca ii place cum gandesc ; pentru ca imi admira felul de- a fi; pentru ca imi ofera subiecte de discutie “inteligente” si scrie corect gramatical :) ; pentru ca e o placere sa pierd noaptea in compania sa.

Motive ar mai fi, insa prefer sa le tin pentru mine pe acelea, pentru ca nu pot oferi deocamdata portite de intrare in suflet.

La multi ani, Octavian! :) Urari nu-ti mai fac, pentru ca stiu ca in viitor ai sa ajungi departe, cu sau fara mine si cuvintele mele. :)

Cu mult drag. :*                   

De cele mai multe ori, ma plang ca n-am timp. Inventez scuze puerile din cauza timpului. Las tot ceea ce simt in baza timpului. Il folosesc drept pretext, ideal si alin. Ma refugiez in timp si-l invinovatesc pentru ca imi ia persoane dragi, momente, si-mi lasa amintiri.

Timpul m-a invatat sa astept. Tot el , m-a trezit la realitate , aducandu-mi in fata primul rid, locul gol de langa mine si pustiul din interior.  Am cazut si m-a ajutat sa ma ridic, treptat. L-am lasat sa decida in locul meu, insa intotdeauna mi-a oferit raspunsurile la intrebari pe care oboseam sa le tot repet.

Daca as putea,  mi-as cumpara timp. Pentru ca mai apoi, sa-l impart pentru fiecare perioada a vietii mele. As oferi timp sentimentelor,  as acoperi inima in secunde , iar ratiunea as lasa-o sa se piarda in ore . Mi-as oferi timp ca sa ma inteleg, m-as cauta printre sensuri si m-as pierde in nisipul clepsidrei.

As cumpara timp, dar stiu ca as sfarsi , probabil, facand aceleasi greseli de dinainte. Nu timpul ma preseaza, ci tendinta de a repeta la nesfarsit greseli care imi aduc aminte de trecut. Inca n-am invatat sa las in urma.

Inca n-am inteles ca, de fapt, eu sunt cea care ramane. Si, de fapt, totul merge inainte fara mine.

 

Stiu ca tot ce privesc in jur, are un sfarsit. Stiu ca tot ceea ce ating azi, maine va deveni o amintire a ceva ce “a fost  ” .Si mai stiu ca indiferent cat de strans tin ochii inchisi, timpul trece. Si toate se intampla , cu sau fara voia mea. Va veni momentul in care mi se va spune ” Atat”. Iar eu va trebui sa accept si sa uit. Caci nu va mai exista speranta unei zile de maine, ci dorinta ca totul sa se termine cat mai repede si totusi,  in liniste. Stiu ca la final , tipatul se va transforma-n tacere, iar intrebarea va fi acoperita de praf. Caci in ochii lor n-o sa mai conteze nici macar raspunsul.

Nu stiu cum va fi la final, stiu doar ca imi va parea rau ; pentru ca n-am facut la timp tot ceea ce mi-am dorit ; pentru ca nu am recunoscut cat mi-a fost de dor si pentru ca nu m-am putut dezbraca de orgoliul uneori prostesc ; pentru ca am alergat dupa formarea intregului, cand nu trebuia decat sa deschid ochii mai bine ; pentru ca am iubit mult prea putin ; pentru ca n-am apreciat zambetul stangaci ; pentru ca am lasat sa plece de langa mine fiinte dragi ;  pentru ca n-am recunoscut niciodata cat sunt de goala in interior si cata sete am de sentimente, de frumos si viata ; pentru ca m-am ascuns in spatele timpului , pentru a nu-mi recunoaste slabiciunea.

Prevad sfarsitul in tot ce iubesc. Imi limitez fericirea, de teama de a nu cunoaste sfarsitul . Stiu ca orice fericire e provizorie si mai stiu ca ceea ce azi iti inunda sufletul de emotie, maine il poate secatui. De aceea , nu ofer nimanui incredere. Pentru ca mai tarziu, mi-o va lua oricum si o va calca in picioare. Zambind.

Si totusi, nu ma tem sa iubesc ceea ce va muri. Sfarsitul oricum imi va lua tot. Ma va desprinde oricum de suflet si-mi va arunca trupu-n o mie de zari. Iar pulberea acelui ” a fost odata ” se va aseza peste amintiri. Iar odata cu ele, ma voi pierde in necunoscut. Ca si cand n-as fi existat niciodata. Ca si cand existenta mea a fost o simpla intamplare.

Obisnuiam sa cred ca exista vesnicia. Vesnicia sentimentului, vesnicia amintirii. Ei bine, nu. Exista lucruri care nu sunt facute sa se implineasca. Nici macar in vis. Iar vesnicia e unul din ele.

Stiu ca voi ramane in urma, la un moment dat. Ma vor lasa sa astept. Pana cand n-am sa mai aud nimic si am sa ma simt pustie. Si lipsita de sens.

Tot ce stiu e ca eu ma voi opri in fata unei ape. Acolo , in fata valurilor, imi voi pierde trupul, ma voi elibera de emotie si-mi voi astepta ca timpul sa-mi stearga amintirea. Nisipu-si va lua adio tardiv. Iar eu voi astepta. Pana la sfarsit. Sfarsitul .

 

Nu mi-au placut niciodata tiparele. Nu mi-am construit niciodata unul,pentru a atinge ” idealul ” . Consider ca un ideal este unic intocmai prin acele diformitati, care ii dau un plus de “acel ceva” . Nu mi-au placut tiparele masculine, desi , am anumite calitati si , de ce nu , defecte care imi plac la un baiat.  Nu ma numar,insa, printre acele persoane care au preferat sa inlocuiasca respectul cu masina si inteligenta cu hainele de firma. Am apreciat si voi aprecia mereu bunul simt, respectul si istetimea. Nu m-am lasat convinsa nici de o frizura frumoasa, nici de un corp extra-lucrat, nici de masina ultimul “racnet” . Imi place sa admir, dar atat. Nu ma vad plecand spre casa cu o asemenea “achizitie” .

Mi s-a spus de multe ori ca par inabordabila. Inabordabila..de ce? Poate pentru ca stiu ce vreau si nu ma las “vrajita” de marca masinii sau gelul de par. Si poate pentru ca nu cad pe spate la apelative gen ” pisi, frumoaso, scumpico ” . Exista totusi o diferenta intre “figuri” si ” a sti ce vreau ” . Doar pentru ca nu aleg sa “incerc” toata marfa, nu inseamna ca-s lipsita de apreciere pentru baietii cu ceva in cap si-n suflet.

N-am putut .. simpatiza niciodata baietii care nu se remarcau intr-un anumit fel sau intr-un domeniu ( exclud “domeniile” : masini, haine de firma, trupuri superlucrate ) . Mi-a placut sa cunosc persoane pasionate de ceva, caci au acea ambitie pe care o am si eu . Indiferent ca a fost vorba de muzica, dans, fotbal , pictura sau cine stie ce, mi-a placut sa ma aflu in compania unui baiat interesa(n)t.

Consider ca doar un baiat care se regaseste in vreun hobby, poate sa-mi inteleaga felul meu perfectionist de-a fi si faptul ca sunt o “workaholica” desavarsita. Pentru ca eu ma implic trup si suflet in tot ceea ce ma pasioneaza . Iar esecul nu face decat sa ma ambitioneze spre o realizare. Pentru ca imi place sa invat gresind.

Nu pot iubi un baiat lipsit de vreun ideal , care -mi raspunde la intrebarea ” ce faci” printr-un “bine” banal si pentru care sportul preferat e leneveala.  Nu pot iubi persoana care ma face sa ma simt ca o “indeletnicire zilnica” si pentru care nu-s decat o optiune pentru a-si omori timpul. Si in mod clar, nu pot aprecia un baiat care nu-mi respecta modul de viata sau care nu -mi intelege nevoia de a avea “un timp ” doar al meu .

Imi plac baietii care-si recunosc sentimentele. Apreciez stangacia unui “buna” imbujorat , dar detest siguranta aceea superficiala a tipilor care se considera prea buni sa te mai salute si-ti arunca un ” ce bine arati ,draguto  ” , urmat de-o privire exersata indelung in oglinda.   Imi place flirtul, imi plac privirile, dar n-am sa accept nicicand o abordare gen ”  la mine sau la tine? ”  Avand in vedere ca ne consideram superiori, ar trebui sa constientizam ca avem in noi si altceva decat instinctul animalic , care duce spre o dezumanizare treptata.

Imi place sa ma simt speciala, apreciez mesajele de “buna dimineata ” si ma inrosesc la o privire draguta. Admir sufletul si inteligenta, apreciez respectul si nu uit nicicand ca sunt femeie si asta-mi impune anumite reguli nescrise.  Sunt asa cum sunt, pentru ca ma simt bine in pielea mea si pentru ca nu sunt dispusa sa ma schimb pentru o persoana de sex masculin. Nu caut perfectiunea si nici vreun ideal, deoarece perfectiunea e  plictisitoare. Defectele se pot completa reciproc :) Imi place sa-i accept pe cei din jur asa cum sunt, nu vreau sa ma joc cu comportamente. Nu vreau sa critic sau sa judec, de aceea astept sa primesc “lasare in pace” , cand vine vorba de alegerile personale.

Am propriile reguli , nu am nevoie de “ajustari ” si-mi place sa gresesc singura, fara alte sfaturi. Sunt obisnuita sa-i ascult pe cei care au nevoie, dar nu te astepta sa ma auzi pe mine vorbind de ale mele. Pentru ca sufletul meu e doar al meu si n-am de gand sa-l impart cu cei care abia asteapta sa-l faramiteze.

Suntem intr-o permanenta lupta,intr-o societate care si-a pierdut valorile sau dramul de respect si toleranta. “Razboiul sexelor ” se transforma intr-un cliseu denaturat care se apropie din ce in ce mai mult de relatiile .. “personale” . :)  Am ajuns sa ne contrazicem prin argumente fara logica, doar de dragul de-a ne certa si pentru ca “da bine” . Nu vrem sa recunoastem superioritatea unora sau a altora,pentru ca avem impresia ca “oricine poate conduce” .

Sunt satula de scenarii, stereotipuri si instinct animalic. Ne comportam ca niste indivizi cu nevoi materiale si fara vreun ideal real. Si totusi.. ne consideram superiori ? Si mai afirmam ca stim sa iubim si sa respectam ?  :)

Niciodata nu am putut iubi un barbat inferior mie .. Am simtit nevoia sa admir, pentru a ma darui..

Vreau sa ma trezesc dimineata in zori, simtindu-te langa mine. As astepta dimineata ca pe un cadou , stiind ca primul lucru pe care il vad e chiar chipul tau de copilas matur si somnoros. Mi-as placea sa te stiu acolo, langa mine. M-as simti ocrotita , iubita si gata de orice provocare a vietii.

Tu mi-ai picurat fiori  de suflet. Si vreau sa-ti simt fiecare bataie a inimii. Te-as tine strans langa mine si ti-as da drumul doar daca mi-ai cere. Ai fi langa mine si asta mi-ar fi de ajuns. As vrea ca tu sa fi primul lucru care-l vad dimineata. Din nou si din nou.

O dimineata cu aroma de cafea si dragoste. O dimineata in care soarele n-ar mai conta, lumea ar putea sa-si inceteze activitatea, iar timpul s-ar putea opri in loc, caci dimineata am conta doar noi doi; noi si gandurile noastre.

Mi-ar placea sa-mi impart linistea cu tine. N-am avea nevoie de prea multe cuvinte. Pentru ca simtim si asta ne e de ajuns. Ce rost ar avea cuvintele, cand tot ceea ce mi-as putea dori s-ar afla langa mine ?

Te-as tine de mana si te-as privi cu drag. As vrea sa-mi intiparesc in suflet chipul tau matur si totusi copilaros, pentru o zi intreaga. Iar seara ar veni cu dorinta de a te revedea din nou si din nou. Pentru ca nu m-as satura nicicand sa te am in fata mea.

Dimineata , m-as trezi putin mai devreme. Si te-as privi dormind. Iar imaginea aceea as purta-o cu mine toata ziua. Te-as trezi cu un pupic cuminte si ti-as spune cat de fericita sunt sa ma trezesc langa tine. Privirea ta de somnoros ar fi cadoul ideal de dimineata.

As pretui ca pe niste cadouri divine clipele petrecute langa tine. Cum as putea sa nu pretuiesc micul meu refugiu? Pentru ca ma inspiri, ma sprijini si-mi oferi incredere. Incredere ca voi reusi si incredere ca esti langa mine .

Dimineata ar fi un mic ritual al sufletului. Te-as avea langa mine, ti-as darui zambetul si inima mea toata si as lasa-o la tine.

Dimineata, as iubi cu sufletul si mintea, m-as lasa prada visului si nu ar mai conta nicidecum ce se intampla afara, pentru ca in sufletul meu ai fi TU.

Si nimic altceva n-ar mai avea vreun sens.. pentru ca existi .

 

Buna dimineata,dragul meu ! 

Dupa cum am mai precizat, n-am fost niciodata foarte entuziasmata in legatura cu unele sarbatori “amercanizate  si comerciale ” , insa traditia Martisorului, de 1 Martie, daca ar fi sa renuntam la clasicele cadouri rosii ,plusate , sau la cartile de credit golite in speranta unui simplu pupic sau “multumesc ” aruncat asa, “ca sa fie ” , este una frumoasa. A devenit deja o mica traditie ca de 1 Martie sa daruim persoanelor de sex masculin ( ideal ar fi celor dragi ) , un martisor, simbol al primaverii si al pretuirii. De ce imi place totusi aceasta sarbatoare ? Pentru ca am ocazia sa ofer un zambet , o strangere de mana, o imbratisare sau o imbujorare persoanelor de sex masculin din viata mea. Acum am ocazia sa le arat , sau sa le spun cat inseamna pentru mine.

Astazi imi aduc aminte cu drag de toti acei care si-au lasat intr-un fel sau altul urmele in viata mea. Tot anul am timp sa iubesc, sa uit, sa sper,sa gresesc sau sa fac lucruri nebunesti.Astazi,insa, e timpul sa spun ” multumesc ! “. Multumesc pentru ca m-am simtit iubita, ocrotita, pentru ca m-ati facut sa ma simt frumoasa , chiar si in pantaloni de trening;  pentru ca zambetul de dimineata ma trezea complet, pentru ca aduceti cate putin din “acel ceva ” in viata mea.

Uneori ne place sa fim orgolioase si deseori ne place sa ne “intrecem” cu reprezentantii sexului tare , doar ca sa aratam ca le putem fi egale in tot ceea ce fac. Astazi,insa, ar trebui sa le aducem aminte cat de importanti sunt in vietile noastre, sa le oferim 2-3 momente de liniste, sa le multumim pentru ca exista in vietile noastre , sau pentru ca au existat candva. Astazi ar trebui sa lasam intr-un colt competitia, ura, critica si sa ne bucuram de ceea ce avem sau sa pretuim ceea ce am avut. N-ar trebui sa uitam ca un intreg are nevoie de o parte feminina si una masculina. :)

Cel putin azi, mi-am adus aminte cu drag de cei “care au fost ” . Au fost putini,ce-i drept, insa fiecare m-a invatat ceva. Viata iti aduce in fata tot felul de situatii neprevazute si persoane care lasa in urma amintiri tardive . Am plans in pumni de ciuda, cand am renuntat la cineva drag, am zambit cu sufletul cand am intalnit “sentimentul ” si am sperat neincetat sa uit ceea ce m-a transformat. Am trecut prin toate cu speranta ca intr-o zi, voi avea ceva de invatat. Si asa a fost.

As vrea acum sa multumesc unor persoane importante din viata mea, pentru care as fi oricand gata sa dau orice.

TATI    Nu stiu ce relatii au alte fete cu tatii lor, insa eu pot oricand sa afirm ca sunt a naibii de norocoasa sa-l am pe taticul meu drag. De ce?  Pentru ca ma face sa ma simt speciala, ma ajuta oricand neconditionat, ma aduce cu picioarele pe pamant, imi ofera tot ce are el, bate la usa ori de cate ori vrea sa intre in camera mea, ma protejeaza  si nu se sfieste sa ma intrebe ” cu cine mai vrajesc ” . Niciodata nu m-a “pus ” sa fac ceva si nici nu mi-a cerut sa obtin cele mai mari note la scoala . Nu mi-a impus niciodata limite ( oricum mi le impun singura ) si mi-a acordat incredere . M-a invatat sa fiu puternica,  mi-a transmis o parte din abilitatile sale de orator si mi-a oferit oricand un umar pe care sa plang si un brat de care sa ma tin, atunci cand simteam ca nimic nu mai merge asa cum trebuie. Pentru toate acestea si multe altele, tati, multumesc ! Si sper sa nu te dezamagesc nicicand, desi de cand sunt mica mi-ai repetat aceste cuvinte : ” Tu n-ai sa ma poti dezamagi vreodata, indiferent de ceea ce vei alege sau vei face . ”  Multumesc.

FRATELE MEU, BOGHI . Pentru cunoscutii mei, relatia pe care o am cu fratele meu,nu este niciun secret. Daca ar fi sa vorbesc de toate lucrurile care ne leaga, probabil as mai scrie cel putin 2-3 zile pe blog. Bog e fratele pe care sper sa-l aiba orice fata/ baiat. Pentru ca fratele meu drag mi-a fost si prieten si amic . Pentru ca el m-a dus cu masina la prima mea intalnire si tot el a fost primul care m-a oprit din plans atunci cand toti cei din jurul meu mi-au intors spatele. Am sa-i port mereu un respect si o recunostinta deosebite, pentru felul lui de-a fi si pentru ca m-a lasat sa-l cunosc asa cum e el. Avem multe amintiri impreuna , nu stiu daca pot sa-mi imaginez in continuare viata fara sa-l stiu pe el la cativa pasi de mine. Are locul sau in sufletul meu , iar sangele apa nu se face. Si imi pare rau daca am sa supar pe cineva,insa frate ca al meu nu mai are nimeni.  Oare cum se descurca oamenii fara un frate ?

Iti multumesc pentru ca mi-ai acceptat greselile, mi-ai fost cel mai mare critic, m-ai ajutat sa iau cele mai bune decizii, te-ai intors spre mine cand toti ceilalti m-au lasat in urma , mi-ai ascultat povestile siropoase,  si in cele mai grele momente mi-ai spus ” Fara grija, Louani, trecem si peste asta.”. Ai sa ramai mereu legatura cu realitatea si persoana care inseamna totul pentru mine !

Poate ca ar mai trebui sa amintesc inca 2 persoane, insa ..n-as putea sa le pun niciodata in acelasi loc cu aceste doua persoane din viata mea.

Astazi, oferiti un simplu “multumesc ” sau un martisor simbolic acelor persoane care v-au facut sa va simtiti speciale, frumoase si iubite. Macar azi, lasati orgoliul si rostiti cu voce tare  ” mi-esti drag” .  Nu uitati de adevarata conotatie a acestei zile si pretuiti fiecare minut petrecut cu persoana draga. Sa aveti o primavara frumoasa si plina de liniste !